„Dupa un spectacol bun, spectatorii trebuie sa se duca acasa si… sa faca copii”

Toamna aduce o multime de bunatati care umplu pietele, dar ea înseamna si sezonul începerii stagiunilor teatrale, muzicale, etc. Asa ca îmi place mult uvertura autumnala. Daca ma joc putin si combin teatral cu muzical îmi iese o opereta sau un spectacol de music-hall, genuri foarte îndragite de public, în special ultimul.

Cu o opereta celebra, „Vaduva vesela” de Lehár, în viziunea unui regizor de mare faima internationala, Andrei Serban, a debutat si stagiunea Operei Nationale si a celei iesene, totodata. Un spectacol care, deja, stârneste vii controverse, cum era si de asteptat din partea unei montari semnate de Andrei Serban, un artist care trece totul printr-un filtru extrem de personal.

Regizorul a dat câteva interviuri recente în care vorbeste despre fatala combinatie de confuzie, prostie si aroganta ce domneste la noi, mai ales daca deschizi televizorul si urmaresti stirile, dar si emisiunile unor posturi puse pe raspândirea sentimentului de nesiguranta, de panica, de frica. Cum ar putea fi contracarata aceasta mizera realitate, cum ne-am putea feri de teama, oroare, de un drum care duce, inevitabil, spre întuneric? Raspunsul celebrului regizor este clar si ferm: am reusi sa scapam de spectrul acestei realitati opunându-i o alta, pe cea interioara, care exista în noi, si în care lucrurile bune si frumoase nu au murit.

Adica dragostea si idealul, pe care, prea adesea, le uitam, pentru ca le-am îngropat undeva într-un adânc. Dar ele exista si, în spectacolele sale, regizorul vrea sa ne aminteasca acest lucru, vrea sa primim o impresie care sa ne ajute sa traim dupa ce plecam de la o reprezentatie. Sigur, mergem la teatru, la opera, opereta, la musicaluri ca sa ne distram, sa ne simtim bine, sa ne rupem de cotidianul apasator, cenusiu, banal, dar daca aceste spectacole nu ating si ceva mai profund din noi, o coarda sensibila, daca ramânem indiferenti la ce am vazut, cei de pe scena, artistii, înseamna ca nu si-au facut datoria.

Andrei Serban este foarte categoric în aceasta privinta, iar dreptatea este de partea lui. Fiindca un spectacol bun da cumva peste tine, te scoate din „amorteala îngrozitoare si din indiferenta greoaie în care ne traim viata”, te scutura de praful zilnic, facându-te sa iesi din pasivitate.

Cu alte cuvinte, un spectacol este benefic, constructiv, o spune foarte apasat si cunoscuta regizoare si mare pedagog, doamna Sandu Manu. Domnia sa reproduce spiritualele vorbe ale tatalui sau (Ion Manu, celebru actor al Nationalului bucurestean de pe vremuri): „dupa un spectacol bun, spectatorii trebuie sa se duca acasa si …sa faca copii”. Asadar, în criza demografica în care ne aflam, asta ar fi o buna solutie, sa mearga oamenii la teatru de calitate, care transmite adevar si emotie, care-ti da energie.

Avea umor marele Ion Manu, unul dintre cei mai valorosi interpreti moderni de comedie, în teatru si film, pe care i-am avut, iar fiica sa, ajunsa acum la o venerabila vârsta (a trecut de 80 de ani), dar fiind mereu activa, îl mosteneste. Iar mie mi s-a facut dor de unul dintre acele musicaluri minunate puse în scena de Sanda Manu, îndragostita de acest gen (în care a excelat) deloc usor, cerând rigoare stilistica, exuberanta, fast, spectaculos, fantezie si bucuria de a juca. Pentru ca, „o comedie muzicala nu se poate face fara un foc care sa-ti iasa si din urechi, si din subtiori…”