Dupa papagali

Totul a pornit când un cititor m-a sunat, intrebând de unde poate cumpara un papagal… cu garantie. N-am stiut ce sa-i raspund. Imi plac pasarile care zboara, impanate, mai ales in cuptor si nu prea agreez papagalii… fara pene. Am promis ca ma interesez de garantia celor cumparati… care traiesc liber in colivii.

Era odata pe strada Mihai Viteazul un magazin. Doamna de la floraria de alaturi imi spune ca s-a mutat. S-a desfiintat si spatiul are alta destinatie. „ Cu legile astea europene… Incercati la magazinele mari de pe Republicii, unde intorc autobuzele. Au si mâncare pentru animalute.” Perseverent, iau orasul la cercetat, de la margine de Bucuresti.

La complexul comercial, are chiar o pasarica pe firma, aflu ca a fost intr-adevar un stand cu asa ceva, dar nu mai este! Sa incerc la Piata Sud. Ma indruma, dupa ce m-a masurat de sus pâna jos, un tânar cu vesta de kevlar. „Este cineva acolo care creste papagali”. Apelez la un amic ornitolog si aflu numarul de telefon al crescatorului, producator autorizat. Dupa mai multe apeluri ne intâlnim. Nu are magazin de desfacere. Doar locuieste in zona. Pasarelele isi au cuibul undeva la tara, intr-o comuna, nu departe de oras.

Ciripesc si ele fericite, fara sa deranjeze vecinii si pisicile. Nu stia pentru ce il caut si mi-a reprosat ca nu l-am sunat macar cu o zi inainte. Ma invita sa vin sa vad ce si cum. Sa stam de vorba. Ma suna el! Dupa cum graieste, simt ca face totul din pasiune. Specia de papagali calugari este preferata lui. N-a fost sa fie… momentan. Traiasca umorul lui Toma Caragiu. Antrenament! „Ca-n tenis!” Cu nuca-n perete. Il cred pe cuvânt. Trebuia sa mearga la munca in schimbul doi. Tinem legatura. Dar Vlad, producatorul, are revers si m-a facut curios.

Ca sa-mi iau gândul. Imi spune sa incerc la complexul comercial de lânga insula. „E un magazin cu ce va intereseaza, acolo! Sau in piata Miorita” Pun botul. Ce naiba ma zgândara la zambilica sa umblu dupa papagali?

Cip-cirip si voie buna

Ajung la intrarea dinspre insula. Ma uit dupa posterele reprezentative si nimeresc usor. La casa de marcat din dreptul intrarii, o tânara ma intâmpina zâmbitoare. Ii spun saru-mâna si o intreb cu cine as putea sa stau de vorba despre… papagali. „Va ajut eu!” Roaga o colega sa-i tina locul. „Poftiti pe aici! Ce anume va intereseaza?

Avem mai multe specii! Se poate da si comanda!” Dupa douazeci si sase de ani de lucrat in presa, in nouazeci si opt la suta din cazuri, ca tot sunt la moda procentele politice, când am intrat intr-un magazin sa fac fotografii, am avut nevoie de acordul sefului. Cam in douazeci la suta nu l-am primit, iar in zece la suta a fost nevoie de acordul unui sef si mai mare. Asa ca ma prezint domnisoarei. Ii spun ca lucrez la Desteptarea, am intentia sa scriu despre… papagali, si, daca se poate, sa fac fotografii cu animalutele din magazin.

Se intoarce profesional, aratându-mi ecusonul. Ma aplec putin, nu port ochelari, si descifrez : Irimia Dana Mihaela. „Nu este nimic de ascuns. Pasarile si animalutele le aducem pe comanda de la câteva centre mari de profil, Bucuresti, Timisoara… Noi trebuie sa avem grija, inainte de a le primi, sa fie coliviile curate. Mâncarea asigurata. Apa tot timpul proaspata. Sa le pastram sanatoase! Daca depistam vreun animalut, ca nu se simte bine, sunt semne de inceput de boala, il ducem in spate, in carantina. Avem un spatiu special amenajat pentru tratament, cu toata medicatia care trebuie administrata. Il tinem sub observatie cât timp este necesar. Mai sta apoi acolo o perioada, sa vedem daca nu apar alte boli si revine in colivia curata, pentru vânzare.”

M-a amuzat ca nu a folosit cuvintele: dezinfectant, solutii de curatare. Ideea de curat tine de sanatatea „produsului”, obtinerea increderii clientului dar si de profit. Sa nu uitam ca produsul, pus in ghilimele, in acest stadiu este doar marfa. Dupa aceea, mângâiat cu grija si uitat cu lacrimi, ajunge Printisor, Bosumflica, Pufisor. De ce nu avem si noi un cimitir al animalelor? Pai nu avem atâtea fundatii! Era sa despart cuvântul in silabe. Imi place ca Dana Mihaela pune suflet in ceea ce face. Pentru ea, animalutele aflate in tranzit – in grija-, nu sunt un obiect. Le da nume! Asa… temporar.

Zoomania este o boala?

Imi arata ghemotoacele cu pene, ce privesc speriate din cusca, spre mine. Ce le-as mai face o fotografie cu blitzul! Artistica! Imi imaginez cum le-ar cadea fulgii, pardon, puful! Nu indraznesc sa intind nici degetul. Toate intorc deodata capul, vazându-ma inofensiv. O zgâtâie mica, cu caciulita mov in patratele si codite impletite, trece prin spatele meu, trasa de mâna de o mamica. Cip-cirip! Suntem aici! Fetita le-a facut cu mâna. De unde! Mamica cauta un pestisor care nu bea si nu manânca. Sunt si din astia.

„Avem! Masculii traiesc singuri, altfel se manânca intre ei. Femelele convietuiesc si cinci, sase, separat.” Ma fura gândul la versurile lui Minulescu, cu citera, lesbos si ecbatana, si alte povesti cu amazoane. Intreb. Cum se inmultesc? „Simplu, prin oua fecundate. Icre cum le numim noi. Ei, nu stiti!?” De unde ai aterizat, fatooo? Ce studii ai absolvit? „Avem un medic veterinar care vine totdeauna când apare o urgenta, domnul Velisar. El ne da sfaturi si ne invata cum sa avem grija de ele, ca sa le fie bine. Alaltaieri a fatat hamsterita. Uite-i ce mici sunt!”

Ia cu grija un gâdi-gâdi, din ala mic si proaspat. Mi-l ridica in palmute, in fata obiectivului, sa-i fac poza. Am bagat teleobiectivul. Arata ca… N-avea coarne! Bai, frate! Ce ochi! In alta cusca, un bosumflici se uita sictirit spre mine. Miros a catel. „Nu-i rau! Asteapta sa fie mângâiat! Ni l-a adus un client dupa câteva zile. A luat paraziti de la animalutele pe care le mai avea. Acum mai asteapta o sansa!” Schimb subiectul.

O crisalida intre rapitoare

Cum de si de ce? „ Am crescut printre animale. Parintii au plecat sa lucreze in Italia. Acum sapte ani eram impreuna cu ei acolo. Am terminat liceul acolo.” Ce a fost inainte? Copilaria nu se uita, ramâne imprimata aproape genetic.

„Pasiunea asta face parte din mine. M-am intors si lucrez intr-un colectiv care simte la fel ca mine si mi-a acordat incredere. De mica mi-au placut animalutele. M-am nascut la oras. Bunicii erau la tara. Dumnezeu sa-i ierte. Aveau tot felul de animalute. I-am convins pe ai mei sa ma lase sa cresc la bloc, un pui de rata. Culegeam iarba de lânga trotuare, grauntele date de parinti erau ca darul de Craciun.

Dupa aia, i-am convins sa luam un pui de gaina. Au urmat puii de gâsca, iepurasii. Bineinteles, dupa ce cresteau, ii duceam inapoi la bunici. De la iepurasi am inteles ca exista si boli genetice. Aveam in casa de tot felul, ca la Zoo. Am gasit un catelus pe strada, tremura de frig, ud, si eu, eram imbracata. L-am hranit, s-a facut bine, si-am umblat din scara in scara, sunând la usi, sa caut pe cineva sa-l adopte. L-a luat o doamna. Asa s-a bucurat! Asta m-a incurajat sa fac si cu altii la fel. Bunica mi-a transmis aceasta provocare.

Imi spunea ca orice animal are suflet, nu stie sa vorbeasca, dar simte si sufera ca si noi. Noi daca putem mai mult, de ce sa nu avem grija de ei?” Vrea sa-si continue studiile, acasa. Lucreaza intr-un domeniu la care nu vine la program uitându-se la ceas. I-ar placea sa devina medic veterinar, dar: „când vad sânge… trebuie sa-mi acorde cei din jur ajutorul.” Facultatea de Biologie din Bacau, este o optiune.

Vira sau maina

Dupa experienta placuta si ideea incoltita, recunosc, si inoculata, ca un animal de companie nu poate fi numit numai mosneagul meu de Dino, oaie creata, corcitura dintre canis si terier, trec pe la Vivariu. Vreau sa cumpar un papagal! O doamna ma intâmpina la usa.

Expun doleanta. Imi raspunde cu amabilitate. „Noi nu avem de vânzare! Veniti duminica dimineata. In curte vin producatorii autorizati. Au tot felul de pasari. Negociati cu ei!” A! Era sa uit! Dana Mihaela Ieremia, tânara de douazeci si doi de ani, angajata de trei luni, specifica:

„Noi dam sfaturi si pliante, cu indrumari. Clientul sa fie bine informat inainte de a prelua ceva de la noi…” Mi-a placut, iarasi, ca nu a folosit termenul: cumpara! „Apreciem, in functie de animalut, un termen rezonabil, de trei zile, in care cumparatorul isi asuma si el raspunderea. Sa-i ofere conditiile pe care i le asiguram noi. Ba mai mult!”

In loc de P.S. (post scriptum). Ma scarpin cu stânga in dreapta. De ce institutia Vivariu n-ar putea câstiga niste bani? Iar vorbim de papagali?!