8 noiembrie 2024

După ce s-au întâlnit cu sindicaliștii din poliție, deputații liberali de Bacău cer demisia ministrului Carmen Dan

Lipsa dotărilor sau starea precară a acestora, personalul insuficient, numărul mic de cursuri de perfecționare sau de ore petrecute în poligon, precum și statutul incert al polițiștilor au fost tot atâtea subiecte de discuție, în cadrul întâlnirii pe care deputații Tudorița Lungu și Ionel Palăr, președintele PNL Bacău, au avut-o cu Sindicatul Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual – Filiala Bacău.

”Devine o realitate la care asistăm, în care forțele de ordine, în special polițiștii, se află într-un război tot mai inegal cu cei care încalcă legea. Așa cum am văzut că s-a întâmplat acum câteva zile, la Buhuși, niciodată o Dacia Logan nu va face față unui BMW seria 5, așa cum niciodată un polițist insuficient instruit nu va ști cum să reacționeze la metodele tot mai rafinate ale infractorilor. Departe de mine ideea unui stat excesiv, în care forțele de ordine să abuzeze de poziția lor și să stârnească teama populației. Avem nevoie, însă, de un stat în care cei desemnați să apere legea să beneficieze de echipamente și de mijloace moderne pentru a-și duce la bun sfârșit misiunile. Ne confruntăm, din păcate, cu o scădere a autorităţii Poliţiei, ca instituţie şi ca breaslă, și cu o lipsă de recunoaștere și respect pentru această meserie”, a fost concluzia trasă de deputatul Tudorița Lungu, în urma întâlnirii.



Polițiștii se plâng de lipsa de personal și nu doar de numărul insuficient de cadre, ci și de insuficienta instruire periodică, în condițiile în care globalizarea, migrația, extinderea internetului au dus la apariția unor noi forme de infracțiuni. În plus, ei spun că au nevoie de echipamente de protecţie, care acum nu există, dar și de o ținută modernă și decentă. S-au săturat să iasă în stradă, la 40 de grade, în pantaloni de stofă și în pantofi, au nevoie de o ținută adecvată muncii lor, care să le permită sa se miște ușor și care să le ofere și stimă de sine.

”Este nepermis ca, într-o țară membră a Uniunii Europene, dotarea Poliției Române să fie uzată fizic și moral. Polițiștii se plâng de clădirile îmbătrânite în care își desfășoară munca de birou dar, mai ales, de echipamentele din dotare: de parcul auto care reprezintă o piedică în desfășurarea activității, de armele vechi, unele, aflate în uz de 35 de ani. Arme pe care le folosesc în prea puținele exerciții din poligoane de tragere, aflate și acestea la un nivel minim de dotare. Dar, poate cel mai grav neajuns este că polițiștii nu se simt în siguranță, le lipsește o atmosfera de lucru care să le dea încredere, care să le permită să-și desfășoare activitatea cu demnitate și curaj. În lipsa unei legislații clare, care să-i protejeze mai ales în timpul misiunilor, polițiștii români acționează mereu cu teama de repercusiuni și devin tot mai demotivați”, a constatat deputatul PNL Ionel Palăr.

Cei doi parlamentari băcăuani spun că lipsa de investiții din ultimii ani în dotarea Poliției Române își arată efectele: tot mai mulți infractori și polițiști tot mai puțini, cu mijloace tot mai ineficiente de intervenție și cu insatisfacția propriei munci. Deputații liberali de Bacău consideră că, pentru modul în care umilește Poliția Română, ministrul de interne, Carmen Dan, trebuie să-și dea demisia!




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014