21 octombrie 2024
ActualitateDupa 5 ani / Registrul Comertului va reveni la „mama naturala";

Dupa 5 ani / Registrul Comertului va reveni la „mama naturala”;

Oficiile de Registrul Comertului ar putea reveni in curand in subordinea Camerelor de Comert, asa cum erau inainte de 2002. Presedintele Camerei de Comert, Industrie si Agricultura (CCIA) Bacau, Doru Simovici a organizat ieri o conferinta de presa in cadrul careia si-a exprimat punctul de vedere cu privire la promovarea unui proiect de Ordonanta de Urgenta in acest sens. Proiectul a fost deja elaborat de Ministerul pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale si va fi supus aprobarii premierului Tariceanu. aEste o revenire normala, deoarece Registrul Comertului a fost conceput de Camerele de comert, a fost nascut si crescut de ele, ca sa spun asa, pana in 2002, cnd a fost mutat la Ministerul Justitiei. Pana atunci nu aparusera nici nemultumiri ale agentilor economici, nici probleme. Proiectul de ordonanta a generat multe dispute, insa nu vad un motiv serios pentru aceste dispute, deoarece Registrul Comertului nu aduce venituri catre bugetul de stat. Veniturile sunt directionate catre sustinerea activitatii proprii, a cheltuielilor, asa ca nu se poate vorbi de un profit. Singura explicatie este faptul ca angajatii nu doresc sa piarda anumite privilegii conferite de statutul de salariati ai Ministerului Justitiei, salariile mari si lipsa unui control. Functionarea Registrelor in subordinea Justitiei este o ingreunare a activitatii societatilor comerciale”, a precizat Doru Simovici. Oficiile RC functioneaza in spatii inchiriate, pentru care statul plateste circa 500.000 de euro la nivel national. Potrivit presedintelui CCIA Bacau, o mutare a ORC la Camera de Comert nu ar presupune mari eforturi organizatorice si nici intreruperea activitatii mai mult de o zi. aIn cazul Bacaului, ar insemna ca se muta din sediul de pe Stefan cel Mare in sediul Camerei. Isi iau arhiva pe care le-am dat-o noi si a doua zi pot sa functioneze aici fara probleme. In plus, ar insemna o reducere a birocratiei, nemafiind nevoie de aprobari de la Ministerul Justitiei pentru orice operatiune. De altfel, in Romania se prefigureaza un concept european de Camera de Comert, care integreaza si Registrul Comertului”, a mai explicat presedintele CCIA. Doru Simovici considera ca viteza cu care se va pune in practica actul legislativ depinde de dorinta premierului de a-si respecta promisiunea facuta recent reprezentantilor Camerelor de comert, cu privire la revenirea ORC pe langa acestea. Scris de C.P.





spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img