20 noiembrie 2024

După 13 ani, crima de pe Aleea Ghioceilor rămâne nedezlegată. Principalul suspect a fost achitat

După 13 ani de cercetări, Vasile V., fost profesor la Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, trimis în judecată pentru uciderea asistentei medicale de la Spitalul Judeţean, Cornelia Geanina Marinovici (32 de ani), dar şi pentru tâlhărie calificată, a fost achitat definitiv.

Practic două instanţe l-au găsit nevinovat. Anul trecut, Tribunalul Bacău decidea în favoarea inculpatului motivat de faptul că nu există probe că el a săvârşit infracţiunile.



Luni, Curtea de Apel a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

Felul în care s-a anchetat acest caz a fost criticat dur pe tot parcursul procesului, iar deciziile de achitare confirmă că un om a fost trimis în judecată fără probe. În condiţiile în care, iniţial, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a bărbatului, decizie anulată în aceeaşi zi de către superiorul procurorului care s-a ocupat de caz.

Surprinzător în acest dosar a fost că inclusiv mama victimei i-a luat apărarea inculpatului în declaraţiile date în instanţă.

În opinia ei, principalul suspect ar fi trebuit să fie concubinul victimei, angajat în „Legiunea Străină” din Franţa.

„Din păcate, Parchetul nu a extins cercetările și asupra altor persoane, nu a verificat şi alte piste şi nu a identificat autorul omorului. S-a preferat de către acuzare să strângă totul în jurul unui singur suspect, deşi firele duc la alte persoane”, arăta, în apel, Liviu Ghioc, avocatul inculpatului.

„Analizele ADN îl disculpă total pe inculpat”

Vasile V. a devenit principalul suspect în acest dosar doar pentru „prietenia sporadică” pe care a avut-o în timpul liceului cu victima şi pentru că locuiau pe aceeaşi stradă.

Pentru anchetatori au contat şi datoriile mari acumulate de profesor şi obişnuinţa de a împrumuta bani de la victimă. De altfel, în opinia anchetatorilor, banii au fost mobilul crimei.

Deşi, după cum arată chiar procurorii în rechizitoriu, „asupra victimei au fost găsite bijuterii, iar într-o haină aflată în şifonier, în unul dintre dormitoare, a fost găsită suma de 200 euro”. Un alt punct slab al anchetei a fost cel legat de ora decesului.

„În raportul de necropsie se stabileşte în mod ştiinţific de către medicul legist faptul că omorul s-a săvârşit la ora 19.20. Datorită faptului că la acea oră inculpatul se afla la un picnic cu întreaga familie şi prieteni, deci avea un alibi indestructibil, organul de urmărire penală a ajuns la concluzia că omorul s-a săvârşit între orele 15.30 – 16.00. Nu există nicio probă în acest sens, ci doar prezumţii ale procurorului!”, sunt criticile avocatului Liviu Ghioc.

În plus, nici probele ADN nu-l plasau pe inculpat în casa victimei. „S-a stabilit ştiinţific faptul că pe baza telefonului cord-less s-au depistat urme de sânge ce nu aparțineau inculpatului. În mod evident, dacă sângele nu aparținea inculpatului, victimei sau taximetristului care a pătruns în imobil prin escaladarea geamului, ADN-ul aparţine ucigașului. Analizele ADN îl disculpă total pe inculpat”, a mai arătat avocatul.

„Vrem să dăm în judecată statul român la CEDO, pentru durata nerezonabilă a procesului. Vorbim de 13 ani! 11 ani a stat dosarul la Parchet şi doi în instanţă. Nu e normal să ţii un om atât timp cu o acuzaţie atât de gravă. După care să se constate că este nevinovat şi că nu există nicio probă împotriva lui.”
– Liviu Ghioc




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014