Dunărea lumii

Ziua ei…
S-au hotărât cele 14 state europene scăldate de Dunăre să-i acorde o zi cu rezonanţă internaţională – 29 iunie. O dată pe an deci se organizează manifestări de toată natura: ştiinţifice, culturale, de divertisment, menite a marca privilegiul, dar şi responsabilitatea de a fi ţări dunărene.

… şi Delta noastră
De fapt, e a tuturor, dar grija supremă ne revine nouă. Ultima porţiune din fabuloasa călătorie de 2.845 de kilometri configurează o lume cu totul specială, cea de pe pământ românesc, un uriaş dar al lui Dumnezeu.

Oamenii pot fi şi primii
Citesc, pentru a fi în temă, o carte despre Deltă din 1987, care se încheie cu o frază provocatoare: „Acest loc, în care apa, cerul, stuful, sălciile, florile, păsările, peştii şi oamenii, toate sunt legate prin multiple fire ale existenţei, mai are multe taine ascunse şi multe poveşti de ascultat…” (Eugen Cubassa, Vacanţe în Deltă, Buc., Ed. „Sport-turism”, 1987, p. 102). Natura e suverană, dar omul dintre ape merită să i se acorde măcar ediţia de faţă a rubricii de limba română. Motivul: departe de zgomotul şi ispitele vieţii citadine, aceşti locuitori ai României sunt realmente pasionaţi de frumosul primordial şi de… învăţăturile din sfera umanioarelor.

Mila 23, mai 2019
Am zăbovit în satul din comuna Crişan (judeţul Tulcea) într-un sfârşit de săptămână, când am adunat impresii cât pentru un an întreg. Pun în capul listei oamenii, cei mai mulţi lipoveni (am admirat cântecele şi portul lor, într-un spectacol), care stăpânesc la perfecţie româna şi sunt îndrăgostiţi de limba latină…

Conducătorul de ambarcaţiuni cu motor pentru agrement
Se numeşte Octavian Dimidov (n. 1968) şi i-am încredinţat vieţile noastre pentru câteva plimbări cu barca pe canale/gârle/braţe. A absolvit gimnaziul la Maliuc şi Liceul Industrial Nr. 1 Tulcea, profil tehnic. „Am prins vremea când se făcea carte” a fost răspunsul la mirarea mea că ştie subtilităţi ale românei (nu i-am spus că sunt filolog): „Pasărea asta îşi depune ouăle – nu *ouălele! – în vârful copacului”. Explicaţiile sunt condimentate cu citate latineşti potrivite: „Aquila non capit muscas”/ Vulturul nu prinde muşte; „Carpe diem!”/Trăieşte clipa! ş.a. Într-o zi, îl zăreşte, în goana unei şalupe, pe profesorul lui de română, Eugen Petrescu, şi ni-l arată cu degetul, admirativ: „Făceam latina, în clasa a opta, ca matematica sau biologia.”

La răsăritul zorilor
Într-o revistă pentru copii editată de Uniunea Ucrainenilor din România am găsit un cântec, „Cucuricu”, care m-a derutat. „E o onomatopee”, a sărit acelaşi O. D. „Aşa-i, dar noi dimineaţa auzim «Cucurigu!»” A rămas să ne lămurească suceveanul Kolea Kureliuk, care ne-a trimis publicaţia. (În Franţa, cântecul cocoşului se propune a fi înscris în patrimoniul naţional.)

„Academicianul”
Aşa i se spune lui Gheorghe Marin (n. 1944), tehnician veterinar, un mare iubitor de cultură. Discutăm despre reviste literare (ştie de „Ateneu”, de „Convorbiri literare” etc.) şi mă întreabă direct dacă mai trăieşte Iulian Antonescu. În 1968, la Slănic-Moldova, a venit cu o conferinţă despre Nicolae Iorga. „Ne-a hipnotizat. Am ascultat de atunci multe prelegeri, inclusiv la televizor, dar ca Iulian Antonescu al dv., de la Bacău, nu a mai fost niciunul.” Tot atunci a auzit discursul istoric al lui N. Ceauşescu. Îmi arată locul pe unde trecea Sadoveanu când venea în Deltă (la câteva zeci de metri de casa lui), îmi vorbeşte despre familia lui Ivan Patzaichin şi mă îndrumă spre alţi localnici. Ivan Suvorov, Tudora Chitai, Aurica Marcov, Octavian Dimidov, intervievaţi, au fost probabil oamenii la care visa Eugen Cubassa în 1987…