Cunoscutul antrenor de baschet Dumitru Lecca, astăzi un venerabil octogenar, a lansat și în Bacău, după București, cea de a doua sa carte dedicată acestui sport și întâmplărilor care i-au marcat cariera sportivă și chiar viața personală. Cartea este „Vis împlinit” (Editura Magic Print, Onești, 2024). Despre această apariție editorială și despre eveniment au vorbit directorul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, Alin Popa, istoricul Vilică Munteanu, universitarul și omul de sport Radu Ababei, omul de sport Dorin Arădăvoaicei, subprefectul Gabriel Lupu (fost baschetbalist) și scriitoarea Cecilia Moldovan, iar manifestarea a fost moderată de experta de patrimoniu de la Complexul Muzeal, Mihaela Băbușanu. Evenimentul a cuprins și un moment muzical și poetic, cu Angela Șipoş, Denisa Dumitrache și SElena Cristina. Iar partener media al evenimentului a fost Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Bacău. Dumitru Lecca a donat Complexului Muzeal uniforma diplomatică a tatălui său, George Lecca, diplomat de carieră, ministru plenipotențiar al României la Stockholm în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Profesorul Dumitru Lecca, un ilustru descendent al unei cunoscute familii de boieri băcăuani – cunoscuți militari de carieră și politicieni -, este un excepțional slujitor al sportului, și ca multiplu sportiv dar și un maestru și un etalon al profesoratului și antrenoratului și a fost antrenor emerit al echipelor de baschet de la Academia Militară, ICED București, Steaua București, respectiv la echipele naționale juvenile și de seniori. Anul trecut a lansat, în Bacău, tot o carte de amintiri din viața de sportiv, intitulată semnificativ „Mingea buclucașă” (Ed. Magic Print, Onești, 2023).
Și cartea de acum și precedenta, scrise curat și ordonat, precum este și felul de a fi al autorului, nu sunt simple jurnale cu notițe dintr-o viață dedicată sportului, ci expresii ale unui complex de trăiri și de sentimente avute în peste 30 de ani de activitate, dar și de opinii pertinente după numeroase episoade de viață trepidantă.
Astfel, «Vis împlinit» – spune autorul ei – „este o poveste de viață reală, cu bune și cu rele, poate terminată mai devreme decât mi-aș fi dorit, dar trăită potrivit crezului «furat» din cântecul lui Gheorghe Dinică în care spunea «cu viața de actor eu niciodată n-am glumit». Și eu, cu viața mea de antrenor n-am glumit niciodată. Această carte nu este despre mine, ci despre lucruri care mi s-au întâmplat. Am crezut și cred în continuare, după succesul primei cărți, că și astfel de întâmplări sunt interesante, dar și mai puțin cunoscute, mai puțin difuzate.”
Și cum se putea deschide această carte dacă nu cu un original și sincer portret făcut antrenorului sportiv: „Antrenorul, acest «personaj» fermecat care m-a însoțit mare parte din viață – scrie autorul –, a fost un toiag de sprijin la începuturi, apoi o mână de alint și, în ambele ipostaze, o mare dragoste. Cine e el, de fapt? După părerea mea face parte din larga categorie a dascălilor, așa că nu i-am găsit o definiție mai bună decât aceea pe care marele gânditor Petre Țuțea le-a dăruit-o: «Profesorul se aseamănă cu un tâmplar care ia un lemn murdar din noroi, îl spală și face din el mobilă de lux».”
Cum s-a format antrenorul Dumitru Lecca? „Nu am avut niciodată un model. Am împrumutat de la mulți, dar n-am copiat pe nimeni” – răspunde chiar el în propria sa carte. Și a avut de la cine „fura”: dascăli pe care îi pomenește într-o întreagă listă în această carte.
Dumitru Lecca nu a uitat nici de colaboratorii să-i, 12 la număr, cărora le face câte un scurt portret în primele pagini ale lucrării. Apoi descrie bazele sportive prin care a trecut, dar și cantonamentele specifice vieții sportive de performanță.
Etapele vieții antrenorului Dumitru Lecca au avut și o semnificativă încărcătură de tragism, domnia sa fiind urmașul unei familii de boieri, de militari de carieră și de politicieni. Tânărul Dumitru Lecca era deja un sportiv de performanță în obsedantul deceniu ‘50, dar viața lui și a familiei sale era din ce în ce mai grea atunci. A fost, poate, un ajutor divin să fie acceptat ca antrenor al echipei de baschet a Armatei. Așa a început „Proiectul Academia Militară” al carierei sale de antrenor. Descrierea proiectului și a semnificațiilor acestuia pentru cariera sa a fost urmată, în carte, de șase episoade ale carierei, numite astfel după zonele în care au avut loc (Odessa, Phenian sau Pesaro) ori legate de numele unor mari nume din sportul românesc, precum Nadia Comăneci. Evident, un astfel de episod este dedicat și Baschet Club Steaua sau viații sportive a Bucureștiului acelor vremuri, în care apăreau, de exemplu, și superbele curse de cai.
Iar cartea se încheie cu circa 90 de pagini de notații despre derularea vieții unui om care a cunoscut zeci de personalități ale sportului internațional și a trecut prin fel de fel de întâmplări – și interesante și ciudate, dar și originale.
Dumitru Lecca: „Cu ce am rămas? Cu mulțumirea de a fi avut mereu lângă mine sprijinul familiei, neprețuita soție Rodica și băieții mei iubiți, cu bucuria de a mai fi avut parte în carieră de încă două familii minunat, familia Academia Militară și familia Steaua București, și cu onoarea de a fi reprezentat România în lume, prin loturile de juniori, tineret și seniori. Anii au trecut mereu prea repede și au lăsat în urmă, precum fumul avioanelor pe cerul albastru, foarte mulți sportivi care își mai amintesc de mine, îmi mai mulțumesc pentru ce am făcut pentru ei, mulți prieteni cu care mă întâlnesc des cu mare drag și pe care i-am simțit aproape la nevoie, dar și respectul altor mulți oameni, pe care îi stimez. Ăsta e trofeul suprem pe care mi l-a oferit Baschetul, așa că la sfârșitul poveștii pot spune: VIS ÎMPLINIT!”
