Duminica aceasta Sfânta Evanghelie ne arată cât de importantă este iubirea milostivă arătată oamenilor aflați în nevoi, încât fără iubirea care să nască fapte bune, nimeni nu se poate mântui.
Evanghelia ne vorbeşte despre Judecata universală care este înfricoşătoare din perspectiva umană, pentru că ea descoperă contrastul dintre iubirea, smerenia şi slava lui Hristos şi anume smerenia Sa manifestată în istorie când El, tăcut şi răbdător, respectă libertatea omului de a-L primi sau nu pe Dumnezeu şi slava dreptății Sale la sfârşitul veacurilor, când El va evalua cum a folosit omul libertatea sa.
Să înțelegem: Dumnezeu respectă libertatea omului de a-L iubi sau nu, precum şi disponibilitatea de a-I iubi pe semenii săi, dar în ziua Judecății lumii, la sfârșitul veacurilor, Dreptul Judecător Iisus Hristos, Creatorul omului şi al universului, Primitorul morții prin răstignirea Sa şi Dătătorul vieții prin Învierea sa, va arăta oamenilor libertatea Lui de a evalua sau aprecia, cu dreptate, libertatea şi faptele oamenilor în relația lor cu Dumnezeu şi semenii pe care i-au întâlnit în viață.
Vom înțelege că deşi Domnul S-a înălțat la Ceruri, în slava Prea Sfintei Treimi, nu încetează a fi tainic prezent în fiecare om care aşteaptă pe pământ iubirea milostivă a celor din jur. Slava lui Dumnezeu din Ceruri nu desființează smerenia Lui ca prezență tainică în sufletele oamenilor care trăiesc pe pământ şi simt nevoia să-l iubească pe Dumnezeu şi dăruiesc iubire frățească celor din jur.
Evanghelia Înfricoşătoarei Judecăți ne învață că Dumnezeu este iubire veşnică şi milostivă iar criteriul ultim al judecății oamenilor, indiferent de etnie, cultură, poziție socială sau vârstă, este Iubirea concretizată în faptele credinței. Cei care au arătat iubire milostivă față de oameni în viața lor de pe pământ, aceia vor fi binecuvântați să intre în bucuria iubirii Prea Sfintei Treimi, în Împărăția Cerurilor. Iar cei care au fost indiferenți şi nemilostivi fată de semeni sunt numiți în Evanghelie blestemați. Acest apelativ extrem de aspru este un reproş – sentință care arată gravitatea nepăsării unora față de suferința pricinuită altora.
Dumnezeu le va spune celor ce nu pot să-L iubească: „Mergeți în focul cel veșnic care este pregătit diavolului şi celor ce-i slujesc lui” (Matei 25,41). Părinții Bisericii au remarcat că iadul sau focul cel veşnic şi întunecos nu există pentru oameni ci pentru diavol, deoarece pentru oameni a fost pregătită Împărăția Cerurilor, adică Împărăția iubirii lui Dumnezeu. Însă oamenii nemilostivi care au ascultat mai mult de diavol decât de Dumnezeu, se despart de Dumnezeu şi se exclud de la iubirea Lui. Să ne întrebăm şi noi: Cum folosim libertatea noastră în timpul vieții pământeşti? Să cultivăm iubirea față de Dumnezeu şi să înmulțim iubirea față de semenii noştri.
Pr. Radu Grigoraș, Parohia Măgura, Bacău
