Sfânta Evanghelie din duminica aceasta ne prezintă învăţăturile pe care Domnul Iisus le dă în cetatea Sihar la fântâna lui Iacob unde se opreşte din drumul Său spre Galileea. Aici la această fântână milenară se produce convertirea samarinenilor prin femeia care-L întâlneşte nu întâmplător pe Domnul Hristos. Femeia – mereu într-o căutare a liniştii sufleteşti fiind însetată, nu doar fizic, de apa din fântâna din care s-au adăpat Iacob, fiii lui şi turmele sale, dar însetată mai ales spiritual, fiind mereu în căutarea acestei fericiri, nefăcând diferenţa între fericirea lumii acesteia şi cea spirituală care îmbracă alte dimensiuni decât cea a dorinţelor şi plăcerilor pe care ţi le oferă viaţa.
Samarineanca merge la fântână pentru a-şi umple ulciorul cu apa din care s-au adăpat toţi înaintaşii şi locuitorii cetăţii Sihar, dar acolo întâlneşte pe cel care poate dărui unui suflet însetat adevărata apă, cea după care nu mai însetezi niciodată: pe Mântuitorul lumii, care o cheamă „printr-un tainic glas” să primească apa vieţii veşnice. Şi în acel loc femeia samarineancă primeşte de la Iisus nu numai apa vieţii, dar şi Botezul spiritual după ce şi-a curăţat sufletul prin spovadă făcută cu ajutorul lui Domnului. Această apă vie se dăruieşte de către Dumnezeu aşa după cum ne spune acelaşi evanghelist în Apocalipsa (cap. 21,6): „Celui ce însetează îi voi da să bea, în dar, din izvorul vieţii” şi această femeie fără să bănuiască, i-a fost dat să bea în dar, din izvorul nemuririi.
Femeia samarineancă venind la fântâna lui Iacob ca să-şi răcorească trupul, a primit harul răcoririi şi liniştirii sufletului – cel în veşnică nelinişte şi necontenită căutare, prin învăţăturile divine primite de la Iisus. Acestei femei îi mai este dat să audă cea mai elocventă declaraţie, prin care se descoperă întregii omeniri îndeplinirea promisiunii şi aşteptării poporului iudeu – că Mesia a sosit şi este cel ce vorbeşte cu ea (Ioan 4,26). Când acea femeie a înţeles că în faţa ei stă Izvorul Adevărului, Izbăvitorul cel demult promis şi aşteptat, îşi lasă ulciorul, uită de apa după care a venit şi aleargă în cetate să vestească concetăţenilor ei minunata sa descoperire, devenind astfel, primul apostol femeie în rândul unui popor ostil iudeilor. Atât de convingătoare a fost femeia în faţa oamenilor încât aceştia nu doar au venit să-L vadă şi să-L asculte pe Iisus, dar L-au şi rugat să petreacă mai mult în mijlocul lor. După cele două zile petrecute de Iisus cu cetăţenii din Sihar acestea i-au spus femeii: „Nu credem numai pentru cuvântul tău, ci pentru că noi înşine am auzit şi ştim că acesta este cu adevărat Mântuitorul” (Ioan 4,42).
Din cele aduse în faţa ochilor şi urechilor noastre de Evanghelia de astăzi trebuie să reţinem că apă vie se primeşte de la Dumnezeu, la Biserică numai după ce eşti însetat cu adevărat de ea; sufletul îţi este curat, spovedit şi fără de păcate; iar, închinarea în Duh şi adevăr se poate face numai după ce ai băut apa vie pe care trebuie să o ceri şi tu prin fapte bune, la fel cum a cerut-o şi femeia samarineancă lui de la Mântuitorul Iisus: „Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez niciodată” (Ioan 4,11).
Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău
