8 noiembrie 2024

Duminica Paştelui

Avea o frumoasă relaţie de prietenie cu fiica sa Sara, care era deja adultă şi trăia cu familia sa într-un orăşel apropiat. Mamă şi fiică îşi scriau des sau vorbeau la telefon. Când o suna, Sara spunea mereu: „Bună, mamă, sunt eu”, şi ea răspundea: „Bună, «eu», cum îţi merge astăzi?”.
Deseori Sara se semna pe scrisori foarte simplu cu „eu”. Uneori, în glumă, mama sa o striga „eu”.
Însă la un moment dat Sara a descoperit o boală incurabilă care i-a curmat viaţa foarte repede.
Mama sa era devastată. Nu cred că există durere mai mare pentru un părinte decât să-şi piardă copilul preaiubit. A fost nevoie de toată puterea credinţei sale pentru a reuşi să meargă mai departe. Fiind de acord şi soţul ei, a hotărât să doneze organele fiicei sale, astfel încât dintr-o situaţie atât de tragică măcar să poată deriva puţin bine. La timpul oportun a fost sunată de agenţia de transplanturi, care i-a vorbit despre persoana la care au ajuns organele Sarei, chiar dacă nu i-a dat niciun nume. Aproximativ după un an, a primit o frumoasă scrisoare de la un tânăr care a primit de la Sara pancreasul şi un plămân. Povestea cum i s-a schimbat viaţa. I-a fost acordată o a doua şansă la viaţă. Parcă ar fi înviat. Şi fiindcă nu putea să îşi folosească numele, ghiciţi cum şi-a semnat scrisoarea? „Eu”.
E Paştele, sărbătorim Învierea Domnului. Ucenicii erau dezamăgiţi pentru că învăţătorul lor a sfârşit tragic. Dar vestea adusă de Maria Magdalena i-a tulburat. Mergând la mormânt au descoperit că era gol, iar giulgiurile înfăşurate. Ni se spune despre discipolul care a intrat primul (Ioan) că „a văzut şi a crezut” (In 20,8). După cum Cristos a înviat din morţi, tot aşa şi speranţa lor a revenit la viaţă.
Învierea lui Cristos înseamnă pentru noi a avea parte de o viaţă nouă. Suntem făpturi noi. După ce am avut ocazia ca în acest Post să ne purificăm inima şi simţurile, putem spune că a înviat în noi dorinţa de a fi mai buni, de a ierta mai mult, de a spera în ciuda deziluziilor, de a lupta împotriva nedreptăţii, de a da un sens suferinţei, de a lupta pentru bine până la capăt?
Cristos a înviat!

Pr. Paul Căliman, Parohia Catolică „Sf. Nicolae” Bacău






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014