Evanghelia rânduită spre citire în duminica aceasta ne relatează o întâmplare petrecută între Ierihon şi Betania-pe drumul suirii spre patimi a Domnului Iisus şi îl are în centrul atenţiei pe „Zaheu vameşul”. Este acelaşi loc unde mai deunăzi orbul Bartimeu din Ierihon voise să-L vadă şi să-L audă pe Hristos, fiind vindecat în chip minunat de Mântuitorul. Azi aceiaşi dorinţă de a-L vedea şi cunoaşte o manifestă un alt om: Zaheu-şeful vameşilor (Luca 19,2), om mic de statură, hulit de oameni din cauza serviciului său care-l obliga să fixeze şi să strângă taxe şi dări de la oameni pentru romani- pentru cotropitori … Felul în care erau strânse aceste taxe către Imperiul Roman cotropitor dar şi faptul că aceşti vameşi erau constituiţi într-o castă de funcţionari al cărei şef era Zaheu, îl face pe acesta cu atât mai urât de popor. Ascultând Evanghelia acestei Duminici am putea spune că Mântuitorul şi-a făcut drum special prin Ierihon spre a se întâlni cu acest vameş „fiu şi el al lui Avraam”. Ne impresionează trei lucruri în această Evanghelie: atitudinea Domnului faţă de Zaheu , pocăinţa acestuia şi mântuirea adusă lui Zaheu şi “casei lui”.
Atitudinea Domnului faţă de Zaheu este evidentă : iubire, chemare la Sine şi rămânere în casa lui – identică faţă de toţi oamenii, faţă de toţi fiii lui Avraam. Ne putem întreba: Care a fost atitudinea lui Zaheu atât de deosebită încât a dobândit promisiunea mântuirii ? Răspunsul este la îndemâna oricui : Zaheu s-a urcat într-un dud ca să-L vadă pe Iisus nu numai la modul literal relatat de Evanghelist; el s-a „ridicat deasupra mulţimii” desprinzându-se de ea, de condiţia vieţuirii în păcate şi fărădelegi aşa cum trăia majoritatea poporului! A recunoscut păcatele sale printr-o pocăinţă publică, făgăduind în faţa tuturor schimbare, îndreptare şi o viaţă nouă în concordanţă cu normele morale noi predicate de Domnul Hristos. Câţi dintre cei din zilele noastre care greşesc în vreun fel ar fi capabili de un asemenea act de pocăinţă şi dorinţa de a-L primi pe Iisus? Sau câţi dintre noi am fi capabili de a făgădui (a ne lua canon) să îndreptăm greşelile săvârşite în trecut şi mai mult decat atât, să ne schimbăm radical viaţa ? Zaheu acest lucru l-a făcut : “Iată jumătate din averea mea o dau săracilor şi dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva întorc împătrit” (Luca 19, 8). Consecinţa acestei pocăinţe şi făgăduinţe spre o viaţă nouă a adus lui Zaheu mântuirea: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi el este fiul lui Avraam. Pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut”(Luca 19, 9-10).
Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău
