20 decembrie 2024

Duminica I din Advent (C)

Prima duminică din Advent marchează începutul unui nou an liturgic, an de-a lungul căruia retrăim evenimentele din viața Mântuitorului nostru, Isus Cristos, plecând tocmai de la așteptarea venirii sale în lume.
Cuvântul „advent” înseamnă „a se apropia”. Totul se apropie în această perioadă: Dumnezeu de noi, noi de ceilalți, eu de mine însumi.
Dumnezeu vine la noi. Aceasta este vestea minunată a Adventului. Dumnezeu își face timp pentru noi. De multe ori ne plângem că „nu avem timp”. Timpul este foarte prețios și nu prea suntem dispuși să-l împărțim cu alții.
Biserica însă are o veste bună în această privință: Dumnezeu își face timp pentru noi, ne dăruiește timpul său. De aceea, să căutăm și noi să ne facem timp pentru El.
Adventul este un timp de așteptare. Cristos nu poate veni în viața celui care nu îl așteaptă. În acest Advent să reîncepem să așteptăm, să dorim ca Isus să vină la noi. Aceasta este prima minune pe care trebuie să o realizeze acest timp al Adventului: să retrezească în noi dorința de a-l aștepta pe Isus, de a cere venirea sa.
Iar celebrările din timpul Adventului ne ajută să retrezim în noi această așteptare, deoarece toate rugăciunile și cântările exprimă dorul venirii lui Dumnezeu. Nu putem să exprimăm doar prin cuvinte că vrem ca Isus să vină, să coboare pe pământ, în timp ce inima noastră este departe de El.
Timpul Adventului ne îndreaptă atenția nu doar spre Nașterea lui Isus, ci și spre a doua sa venire, cea de la sfârșitul timpurilor. Iar în fragmentul evanghelic al primei duminici din Advent (Luca 21,25-28.34-36) Isus ne prezintă semnele care vor însoți cea de-a doua venire și ne invită să așteptăm pregătiți venirea sa cu inima plină de optimism: „Când vor începe să se întâmple acestea, întăriţi-vă şi ridicaţi-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră!” Isus vrea ca noi să privim viitorul cu mai multă încredere în ajutorul lui Dumnezeu.
În acest timp al Adventului să dăm mai mult spațiu sufletului nostru, rugăciunii persoanele, participării la Sfânta Liturghie și la celelalte sacramente, pentru a-i pregăti un loc cât mai frumos lui Isus care vrea să vină în sufletul nostru și să ne amintească de faptul că sărbătoarea Crăciunului este sărbătoarea nașterii Fiului lui Dumnezeu.

Pr. Octavian Sescu, Parohia Romano-Catolică „Nașterea Sfintei Fecioare Maria”, Valea Seacă



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img