E de la sine înţeles ca, în duminica Floriilor, o mulţime entuziastă să-l urmeze pe Isus. El este însoţit ca într-un marş triumfal la intrarea în Ierusalim. Este primit ca un general de armată biruitor, şi nu fără motiv. Isus se poate lăuda cu victorii deosebite împotriva celor mai mari duşmani ai omenirii. Astfel, el a învins durerea bolilor, a salvat muribunzi şi a readus la viaţă pe unii dintre cei care au murit. El a fost Stăpân triumfător şi asupra puterilor naturii, ştiind să poruncească vânturilor şi mării. Când a înmulţit pâinile, el a silit foamea să se lase învinsă. A fost puternic şi în cuvântările sale. A scos din mocirla păcatului păcătoşi decăzuţi şi dispreţuiţi şi i-a îndrumat pe calea sfinţeniei. Oare cine poate enumera toate victoriile repurtate de Isus? Oamenii le cunoşteau, iar acum păşeau fericiţi pe urmele lui. Fluturau ramuri de palmier şi rosteau osanale.
Însă Isus nu se amăgeşte. Acum, mulţi oameni îi dau târcoale, căci le place să umble pe drumul succesului. În faţa celor care promit fericirea, aşternem cu plăcere mantia fericirii noastre. În faţa celui biruitor fluturăm ramurile de palmier ale speranţei noastre. Isus însă tace şi nu face promisiuni ieftine. El prevede ce va fi peste câteva zile din toată această mulţime de entuziaşti. Acum îl urmează bucuroşi, căci speră de la el împlinirea dorinţelor lor pământeşti; Mesia va intra în cetatea sfântă şi va ocupa tronul lui David. Aşa gândeau oamenii şi pentru aceasta erau entuziaşti.
Dar ce se întâmplă? Acolo, mulţimi care speră în adeverirea visurilor lor şi se îmbulzesc pe urmele lui Isus, observă că au ajuns pe Muntele Măslinilor, iar Isus de pe spatele măgăriţei nu urcă pe tronul puterii, ci se prosterne la pământ. Conducătorul considerat învingător, începe să tremure şi să se tânguiască în faţa marii lupte. Isus care a repurtat atâtea victorii, cade acum aici, pe Muntele Măslinilor? El care a smuls atâţia oameni din braţele suferinţei, asudă acum sânge? A ajuns oare la capătul puterilor? Acest lucru este de neînţeles. Şi iată, vin deja oamenii lui Caiafa, soldaţii lui Pilat ca să-l aresteze. Iată, a sosit ceasul ca să le arate puterea, dar n-o face. Le permite ca să-l lege pe el, eroul sărbătorit în duminica Floriilor. Ei bine, aceasta e prea mult pentru mulţimea care l-a aclamat. Dezamăgirea se transformă în ură, dispar osanalele, ramurile de palmier sunt abandonate, poate veni biciuirea şi răstignirea.
La acest lucru trebuie să ne gândim şi noi în duminica Floriilor, în pragul Săptămânii Mari. Noi însă suntem într-o situaţie mai norocoasă decât entuziaştii primelor Florii. Ei încă nu ştiu că Isus a repurtat cea mai mare victorie a sa pe Muntele Măslinilor şi pe Golgota. Ei n-au voit să-l urmeze pe Isus pe calea crucii, căci nu ştiau unde duce ea. Ei încă nu ştiau că în noaptea întunericului se nasc zorile luminii. Cea mai mare victorie a lui Isus n-a fost vindecarea bolnavilor, învierea morţilor, liniştirea furtunii sau înmulţirea pâinilor, ci suferinţa acceptată din iubire. El a ţesut haina suferinţei umane cu aurul iubirii şi al sacrificiului, pentru ca şi noi să-i urmăm exemplul, şi astfel să putem păşi în slava cerească.
Pr. Cristi Hodea, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
