Duminica aceasta este numită după evanghelie Duminica Fiului Risipitor. Este rânduită special în acest timp, pentru ca toţi credincioşii să facă o bună pregatire înainte de începerea Postului Mare. Pilda cu fiul risipitor este foarte cunoscută. Un om avea doi fii şi le-a împărţit averea. Cel mic s-a dus într-o ţară străină, unde a risipit toată averea în beţii şi desfrâu. Nu scrie în Evanghelie cât a stat în acea ţară străină, doar că după ce a cheltuit averea, a ajuns să pască porcii.Şi-a dat seama de umilinţa sa şi „venindu-şi în fire” fiul a plecat spre casa tatălui său; acesta l-a primit cu mare bucurie, l-a iertat şi a pregătit mare ospăţ de bucuria revederii.
Dragostea nesfârşită a lui Dumnezeu pentru oameni se vede în îndelunga Sa răbdare, marea Sa iertare şi marea Sa bucurie. Această dragoste îşi poate găsi asemănare pe pământ în dragostea părintelui pentru copilul său. Cine de pe pământ are o răbdare mai mare faţă de o făptură, decât numai părinţii care i-au dat viaţă ? În pilda fiului risipitor, Domnul Iisus ne-a dat un exemplu a dragostei dumnezeieşti, zugrăvită în culori atât de limpezi, ce vibrează de viaţă înaintea ochilor noştri, aşa cum tresaltă viaţa oamenilor când soarele străluceşte, după întunericul nopţii. Două mii de ani nu au întunecat culorile acestei închipuiri şi acestea nu se vor întuneca niciodată, atâta vreme cât există oameni pe pământ şi dragostea lui Dumnezeu pentru ei. Dimpotrivă, cu cât oamenii se fac mai păcătoşi, cu atât această imagine este mai vie şi mai proaspătă.
Când fiul care se pocăieşte vine către tatăl său, îi spune ceea ce plănuise: „Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.” Tatăl se milostiveşte îmbrăţişându-l, şi zice către slugile sale: „Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; şi aduceti viţelul cel îngrăşat şi-l junghiaţi şi, mâncând, să ne veselim. Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.” Haina lui cea dintâi semnifică toată îndestularea şi frumuseţea darurilor duhovniceşti ale lui Dumnezeu. Aceasta este haina sfinţeniei şi curăţiei în care era înveşmântat Adam, înainte de căderea în păcat şi de izgonirea într-o ţară îndepărtată de Dumnezeu. Această haină este Însuşi Hristos: de aceea este numită “cea dintâi”. Nu există nici o haină mai minunată decât aceasta din cer. Apostolul spune: „Căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Galateni 3:27). Sufletul care fusese despuiat de toată lucrarea cea bună, este în întregime îmbrăcat din nou: haina cea veche, murdară şi zdrenţăroasă este aruncată şi sufletul său este îmbrăcat în haină nouă. Această haină nouă pentru suflet semnifica pe omul cel nou – pocăit, iertat şi primit de către Dumnezeu.
Fară această haină nouă, nimeni nu se poate sălăşlui în Împărăţia lui Dumnezeu. Potrivit cuvintelor Apostolului, această haină este alcătuită din: „milostivirile îndurării, din bunătate, smerenie, blândeţe, îndelungă răbdare… iar peste toate acestea… dragoste, care este legătura desăvârşirii” (Coloseni 3:12-14; Efeseni 4:24). În finalul pildei Dumnezeu linişteşte pe tot omul cel drept “căci Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului ci voieşte ca el să se întoarcă la viaţă şi să fie viu”(Iezechiel 18,23), amintindu-i de bunătăţile cele multe, pe care el le stăpâneşte şi le împarte împreună cu El: „Toate ale Mele ale tale sunt”. Odată cu întoarcerea fratelui tău celui pocăit, partea ta nu se împuţinează, ci bucuria ta va trebui să fie sporită, „căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.”
Pr.Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău
