Sunt cuvintele pe care le adresează Iisus în Duminica aceasta, femeii cananeence venită la El cu cererea de a-i vindeca fiica demonizată. Sensurile acestor cuvinte sunt multiple şi profunde şi le întâlnim în lumea de azi la tot pasul. Multe din “faptele bune” săvârşite de unii sunt făcute formal, cu scopul de a se face cunoscuţi spre lauda de sine; sau pur şi simplu se oferă cuiva aflat în nevoie şi cere, un lucru ce nu mai e de trebuinţă sau care urmează sa fie aruncat la coş… Este oare aceasta faptă de milostenie în spirit creştin? Oare nu cumva şi necuvântătoarele primesc mai multă atenţie decât mulţi aflaţi în suferinţă…? Câţi oameni nu-şi hrănesc câinii mai bine decât trăiesc mulţi copii astăzi ? Câte feluri de mâncare, accesorii sau mofturi li se fac animalelor de companie de exemplu, iar copii necăjiţi îngheaţă-n stradă, mănâncă din gunoi, dorm pe jos sub cerul liber, şi nu-i bagă nimeni în seamă… Câţi oameni nu stau în casă cu câini, pisici, papagali, rozătoare, iepuraşi….dar n-au primit un copil în casă ca să-i dea o mâncare caldă, sau o haina să se imbrace…?
Câinii ar trebui să mănânce din fărâmiturile care cad de la mesele la care sunt hrăniţi copiii şi săracii, şi nu invers. Un suflet valorează mai mult decât toată lumea, un suflet de copil e mai curat şi mai drag decât toate animalele din lume. Un zâmbet de bebeluş lumineză şi cea mai întunecată inimă. Asta nu înseamnă că e păcat să ai un căţeluş în curte sau o pisică-n casă, ci înseamnă să-i iubeşti pe măsura lor, înseamnă să-i cinsteşti aşa cum trebuie.
La judecată vom fi întrebaţi de Domnul dacă am dat o bucăţică de pâine „unora dintre aceşti fraţi mai mici” ai Lui, dacă le-am dat un pahar cu apă, dacă i-am îmbrăcat, dacă i-am cercetat când erau bolnavi, dacă i-am văzut când erau în temniţă.Vom răspunde oare că “toate acestea le-am facut” dar nu pentru semeni ci pentru nişte animăluţe de care “ne-am ataşat”? Este aceasta o uitare a poruncilor divine sau o inversare de priorităţi ?
Priviţi cum stau copii în orfelinate mereu cu năjdedea că va veni cineva să-i adopte,că va apărea cineva căruia să-i poate spune „mamă” şi „tată”, sau cum stau cu frica rece că mâine, poimâine vor fi daţi afară în stradă, căci au ajuns majori…
Aceştia toţi aşteaptă cu ardoare milostenia noastră! Milostenia este o meserie care-şi are atelierul în cer, iar Dascălul acestei meserii nu-i un om, ci Dumnezeu. “Milostenia nu ne face încălţăminte, nu ne ţese haine, nu ne zideşte case, ci ne prilejuieşte viaţa veşnică, ne smulge din mâinile morţii, ne face străluciţi şi în viaţa aceasta şi în cealaltă, ne zideşte case în acele locuinţe veşnice”. Îmbrăcându-ne în haina milosteniei să cerem Domnului să departeze de la noi duhul cel rău ce ne întuneca ochii minţii şi să ne dea puterea de a discerne cui putem dărui din ceea ce e al nostru spre a ne dărui nouă spre Raiul cel veşnic.
Dumnezeul Milei şi al Îndurărilor, care voieşti mântuirea sufletelor noastre, primeşte Doamne rugăciunile robilor Tăi şi tămaduieşte de toate bolile sufleteşti şi trupeşti, alungă toate duhurile cele necurate de la toti aceia care cu credinţă şi inimă curata se roaga Ţie !
Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău
