Duminica după Botezul Domnului

Cu sute de ani înainte să se nască Mântuitorul, Profetul Isaia trăind într-un timp întunecat de tiranie şi cruzime, a proorocit venirea unei mari lumini: “Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura si-n umbra morţii, lumină va străluci peste voi” (Isaia 9,1). “Lumina mare” prevestită de Isaia cu secole înainte nu a fost alta decât Domnul nostru Iisus. El a venit ca lumină într-o lume întunecată. Apostolul Ioan scrie: “Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1,5). Când Dumnezeu a creat lumea, a spus: “Să fie lumină”. Şi a fost lumină. Întunericul a venit din cauza păcatului omului. Totuşi în întuneric Dumnezeu a ţinut aprinsă lampa prezenţei Sale şi a harului Său. În întreg Vechiul Testament, Dumnezeu a promis că într-o zi legătura întunericului va fi ruptă. Profetul Isaia a spus: “Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit!… Şi vor umbla regi întru lumina ta şi neamuri întru strălucirea ta” (Isaia 60,1-3).
Pericopa Evangheliei din această duminică semnalează momentul trecerii de la activitatea Înaintemergătorului , la cea a lui Mesia, iesirea din întuneric si descoperirea Luminii. După retragerea în deşert pentru rugăciune şi după arestarea lui Ioan, Iisus se reîntoarce în Galileia, nu în ţinutul său, ci la Capernaum unde începutul propovăduirii Sale este văzut ca răsăritul soarelui, aurora unei zile noi. Iisus este lumina promisă lui Israel şi prin Israel tuturor oamenilor .
Prin Iisus se realizează trecerea noastră de la noapte la zi- la ziua Domnului, de la moarte la viaţă, de la diferitele împărăţii lumeşti care ucid, la unica Împărăţie a Cerurilor care ne face să fim vii. Amăgitoare și înselatoare e calea vieții pămantești: pentru cei care o încep, ea pare o arenă fără sfarșit plină de adevăruri, iar celui ce o termină îi pare calea cea mai scurtă cu putință, plină de vise deșarte.
Propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu în lume aduce adevărata lumină în inimile oamenilor credincioşi care nu numai că aud cuvîntul, ci îl şi împlinesc cu fapta, după spusele Mîntuitorului, care zice: ” Fericiţi cei ce aud cuvîntul lui Dumnezeu şi îl păzesc pe dînsul” (Luca 11, 28). Cuvîntul lui Dumnezeu aduce mare fericire celor ce îl ascultă şi îl pun în practică. După  Înălţarea la Cer de-a dreapta Tatălui, Domnul Iisus nu a lăsat neamul omenesc în întuneric; a încredinţat datoria propovăduirii Cuvîntului lui Dumnezeu celor doisprezece Apostoli şi celor şaptezeci de ucenici, cărora le-a poruncit, zicînd:” Mergand, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfantului Duh, învăţîndu-le să păzească toate cîte v-am poruncit vouă…” (Matei 28, 19-20).
În mod negreșit Lumina lui Hristos-Cuvantul Domnului, este răspandită pană la sfarșitul veacurilor de urmașii Apostolilor spre a ne lumina și arata drumul spre mantuire și fericire veșnică.
Toate acestea ne-au fost revelate și lăsate cu poruncă de către Hristos care este Lumina lumii. Dumnezeu “a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos” (II Corinteni 4,6).

Pr. Liviu Burlacu
Centrul “Izvorul Tămăduirii”-Bacău