15 noiembrie 2024

Duminica a XXXII-a de peste an

Ne apropiem de încheierea acestui an liturgic. Peste trei săptămâni ne vom lua la revedere de la Evanghelia după sfântul Marcu, care a fost însoțitoarea noastră de-a lungul acestui an. Privind retrospectiv, vedem că sfântul Marcu a inclus un număr de personaje minore în evanghelia sa: femeia care suferea de hemoragie, femeia păgână a cărei fiică avea un duh necurat, orbul Bartimeu, cărturarul prietenos din evanghelia duminicii trecute, femeia care unge picioarele Mântuitorului înainte de pătimire, Simon din Cirene care îl ajută pe Isus să-și poarte crucea, centurionul de pe Calvar care îl recunoaște pe Isus drept Fiul lui Dumnezeu.
Ce au toate aceste personaje în comun? În Evanghelia după sfântul Marcu, ele ne oferă un contrast față de discipolii lui Isus care nu înțeleg mesajul Mântuitorului și nici misiunea sa. După cum am văzut, ucenicii lui Isus se ceartă cu privire la cine să fie cel mai mare dintre ei, vor locuri privilegiate în împărăția pe care sunt convinși că o va instaura Cristos. Dar la sfârșit unul trădează, altul neagă și toți ceilalți fug, cu excepția sfântului Ioan.
Spre deosebire de ucenici, personajele minore ale Evangheliei după sfântul Marcu răspund cu adevărat. Unele dintre ele, precum centurionul prezent pe Calvar, sunt chiar străine din punct de vedere al naționalității și ne-am aștepta mai puțin ca tocmai acestea să creadă în Isus.
Așa este și cu văduva din evanghelia de astăzi, asupra căreia Isus (ne) atrage atenția. Această văduvă ne reamintește că sfințenia genuină, veritabilă, se găsește într-un suflet umil și generos care se recunoaște total dependent de Dumnezeu, într-o persoană căreia nu i se oferă o mare importanță economică sau socială. Prin exemplul acestei văduve, auzim ecoul învățăturii lui Isus din duminica trecută cu privire la Lege: să-l iubești pe Dumnezeu și pe aproapele. În această duminică, Isus ne sugerează să acordăm atenție celor pe care societatea îi consideră drept slabi, nesemnificativi sau mediocri, celor pe care comunitatea tinde să îi judece și să îi marginalizeze. Această atitudine la care ne invită Mântuitorul trebuie să devină, pentru a crește spiritual, o parte importantă în viața noastră.

Pr. Cojan Marius,
CNC „Sfântul Iosif” Bacău






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014