În Duminica aceasta ni se relatează cum Domnul Hristos s-a întâlnit cu ucenicii Săi și le-a spus lor această pildă: „Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo tot grâul și toate bunătățile mele; Și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te.Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit cui vor rămâne?Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.”
Bogăția omului e conștiința lui după chipul lui Dumnezeu și darurile, virtuțile dumnezeiești: credința, nădejdea, bunătatea, dreptatea, pacea, îndelunga răbdare, întelepciunea, înfrânarea poftelor, stăpânirea de sine, curajul, bărbăția așa cum spune Maxim Mărturisitorul: „Virtuțile sunt însușiri ale dumnezeirii pe care le-a răsădit Dumnezeu în noi sub forma noastră umană… În ele e Dumnezeu prezent în noi. E ochiul luminii, Harului, prin care ne împărtășim de lumina divină”. Cine se îmbogățește în Dumnezeu? „Se îmbogățește acela care devine mare prin muncă, care de la o zi la alta se leapadă de mândrie, de iubirea de sine, de aroganță, care devine treptat sărac cu duhul. Se îmbogățesc cei din ai căror ochi curg lacrimi – lacrimi pentru acea necurăție care îi înconjoară, pe care n-o pot suporta inimile lor, lacrimile unei dureri nemăsurate pentru șuvoaiele de sânge cu care popoarele creștine înroșesc fața pământului. Se îmbogățesc cei care fără de lacrimi nu pot privi la Crucea lui Hristos. Aceștia devin flămânzi și însetați de dreptatea supremă a lui Dumnezeu”(Sf. Ioan Gură de Aur).
Hrana sufletului curat este iubirea pe care o avem către ceilalţi, este rugăciunea pe care o facem către Dumnezeu, este bucuria Harului care vine din slubele dumnezeieşti. Sufletul curat adună-n el tot ce-i frumos, de fapt adună în el dragostea pentru ceilalţi oameni şi pentru Dumnezeu. Evanghelia se încheie printr-o concluzie dureroasă pentru unii: „Aşa se întâmplă cu cel care îşi adună bogăţii lumești pentru sine însuşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu” (Luca 12, 21). Sfârşitul în iad al bogatului lacom şi nemilostiv este cauzat de patima sau obsesia lui pentru a acumula averi materiale trecătoare.
Evanghelia ne arată însă că există şi o altă formă de îmbogăţire decât îmbogăţirea cu averi materiale trecătoare. Şi anume, îmbogăţirea spirituală în Dumnezeu, adică îmbogăţirea sufletului cu daruri spirituale, cultivate ca virtuţi ale sufletului: credinţa, iubirea, smerenia, răbdarea, speranţa, milostenia. Aceste bogăţii sau comori spirituale se adună în sufletul nemuritor al omului, iar moartea fizică a trupului nu le poate risipi. Ele sunt lumina sufletelor sfinţilor.
Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău
