„Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, mergi şi mustră-l numai între patru ochi!”.
Cum atragem atenția celui de lângă noi atunci când greșește?
Într-o lume însetată doar de senzațional și de scandaluri, îndemnul lui Isus din această duminică pare să fie depășit, învechit, înapoiat.
„Cum să nu afle toți ce a făcut cel de lângă mine?” Gândind în acest mod, nu vom ajuta pe nimeni. Avem nevoie de multă smerenie și de o inimă curată pentru a-i putea spune aproapelui că a greșit, pentru a-l pune față în față cu păcatul său fără a-l ofensa.
Singura motivație pentru a aduce în discuție păcatul aproapelui ar trebui să fie iubirea: să-i atragem atenția doar pentru că îl iubim, pentru că l-am iertat deja și pentru că dorim ca el să fie eliberat de păcatul său. În felul acesta el va putea să-și recunoască vinovația și se va îndrepta. Pentru că nu se simte judecat.
Pe de altă parte, ar trebui să privim învățătura lui Isus și dintr-o altă perspectivă. Zilnic păcătuim cu toții. Păcătuim și împotriva celor pe care îi iubim. Și apar momente în care cei apropiați nouă sunt puși în situația de a ne atrage atenția. Cum reacționăm când se întâmplă acest lucru?
Cel mai mare dușman în calea împăcării cu Dumnezeu și cu aproapele este mândria. Aceasta se manifestă prin egoism sau egocentrism, atunci când ne gândim doar la noi înșine.
Mândria face imposibilă introspecția și autoevaluarea. Devenim orbi față de păcatul nostru și ne agităm în momentul în care acesta este observat de ceilalți sau cauzează probleme.
În schimb, opusul mândriei este umilința. Aceasta este virtutea care ne permite să uităm de noi înșine și să ne îndreptăm atenția spre ceilalți.
Ținând cont de aceste aspecte, m-aș putea întreba: când cineva își exprimă îngrijorarea față de păcatul meu, recunosc cu umilință că am greșit? Sau mă supăr și caut să dau vina pe alții și nu am capacitatea să mă recunosc vinovat?
Dacă mă supăr, aceasta o fac din mândrie. Dacă împăcarea este o prioritate pentru mine în relația cu Dumnezeu și cu aproapele, atunci dorința reconcilierii mă va ajuta să trăiesc în pace cu toți cei pe care îi întâlnesc pe drumul vieții.
Pr. Octavian Sescu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”, Bacău
