8 noiembrie 2024

Duminica a XV-a de peste an

În formarea studenților de astăzi se insistă foarte mult pe practică: ceea ce învață la cursuri și în laboratoare să aplice în lumea reală sub călăuzirea unui profesor. Dar puțini sunt aceia care știu că acum 2000 de ani și Isus a folosit acest model educativ. Sfântul evanghelist Marcu ne spune că „Isus i-a chemat pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi”. Isus a ales 12 apostoli și, prin cuvinte și fapte, i-a învățat că împărăția lui Dumnezeu este aproape; i-a format să fie lideri spirituali ai comunității. După o anumită perioadă de formare teoretică, Isus îi trimite în prima lor activitate practică. Ce au avut de făcut apostolii? Discipolii „au ieșit și au predicat ca oamenii să se convertească. Și scoteau mulți diavoli, ungeau cu untdelemn mulți bolnavi și-i vindecau”.
Prima misiunea a apostolilor a fost aceea de a-i invita pe oameni la convertire, de a-i invita să-și schimbe viața. Deci Evanghelia nu este numai un discurs teoretic, ci are puterea de a schimba și de a construi „civilizația iubirii” pe care o visează Isus atunci când ne spune: să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit eu. Apoi, apostolii au avut misiunea de a-i scoate pe diavoli și de a-i vindeca pe cei bolnavi. Prin aceasta se inaugurează „apostolatul solidarității” cu persoanele care suferă. Să facem un schimb de roluri: să nu rămânem doar cititorii acestei istorii adevărate, ci să devenim protagoniști. Noi, creștinii, suntem discipolii lui Isus. Astăzi El ne trimite pe noi să transformăm persoanele și structurile sociale. Ne trimite să luptăm împotriva violenței și a sărăciei cu armele iubirii și ale solidarității. Acum 2000 de ani Isus i-a trimis pe discipolii săi „în sate, în cetăți sau cătune”. Astăzi, Isus nu ne trimite în locuri exotice unde nu s-a mai vorbit niciodată despre Dumnezeu. Astăzi El ne trimite să anunțăm vestea cea bună în familie, printre prieteni, la locul de muncă. El ne cere ca, prin cuvinte și fapte, să acționăm ca mesageri ai săi, să promovăm valorile evanghelice acolo unde ne desfășurăm activitatea. Însă nu vom putea face acest lucru dacă absentăm de la cursurile teoretice, adică de la sfânta Liturghie duminicală, acolo unde însuși Domnul ne învață, „ne explică Scripturile și ne frânge pâinea”. Așadar, să fim creștini-discipoli care îmbină armonios teoria și practica.

Pr. Iosif Claudiu Doboș
Parohia Catolică „Fericitul Ieremia Valahul”, Bacău






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014