„Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui, printre rudele sale şi în casa lui!”
Fragmentul Evanghelic din această duminică îl prezintă pe Isus în localitatea sa natală, la Nazaret. Și notează evanghelistul un detaliu: Isus nu a putut face nicio minune acolo. De ce? Pentru că oamenii care îl cunoșteau, cei alături de care crescuse, nu aveau încredere în el.
Dar Isus chiar nu ar fi putut face minuni în speranța de a-i convinge? Cu siguranță ar fi putut. Dar scopul prezenței sale la Nazaret nu era acela de a-i convinge pe oameni că El este Fiul lui Dumnezeu. Ar fi putut face acest lucru săvârșind câteva miracole și ar fi demonstrat cine era cu adevărat.
El însă a venit pentru a aprinde credința autentică în inimile oamenilor, nu pentru a-i convinge prin raționamente științifice sau prin miracole. Minunile au fost făcute pentru cei care aveau deja credință, pentru ca ei să crească în credință și pentru a le arăta milostivirea sa.
În schimb, pentru cel care nu are credință, un miracol nu poate spori ceea ce lipsește. Ar putea doar să-l convingă la nivel rațional sau să-l impresioneze, dar aceasta nu este credință adevărată.
Făcând o analogie, dacă un soț îi spune soției sale: „Te iubesc!”, iar răspunsul ei este „Dovedește-mi acest lucru!”, cum ar putea să procedeze? Ce ar putea face pentru a-i dovedi că o iubește cu adevărat? Ar putea da dovadă de caritate, bunătate, compasiune etc. Aceste calități sunt, într-adevăr, manifestări ale iubirii autentice. Dar, în adâncul sufletului, nimeni nu poate dovedi că iubește pe cineva. În schimb, iubirea trebuie să fie oferită și primită într-un mod spiritual. Când se întâmplă acest lucru, fiecare persoană știe pur și simplu că iubește și că este iubită. Acesta este misterul iubirii spirituale și autentice.
Același lucru este valabil și cu credința. Credința nu poate fi dovedită. Nu poate fi analizată rațional. Trebuie să fie îmbrățișată și trăită. Dacă oamenii din Nazaret ar fi crezut în Isus, acest dar al credinței ar fi început să se dezvolte în sufletul lor, iar ei ar fi primit cuvântul său.
Dacă învățăm să cultivăm o relație personală cu Dumnezeu în rugăciune, atunci credința începe să se dezvolte în viața noastră. Deoarece credința se naște în interior, atunci când Dumnezeu vorbește inimii.
Pr. Octavian Sescu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”, Bacău
