În Evanghelia din această duminică citim cum Isus, venind în întâmpinarea tehnologiei moderne care angajează sociologi pentru a afla diferite păreri despre anumite lucruri sau evenimente, decide să facă un „sondaj de opinie” avându-i ca subiecți pe cei care îl urmau, despre ce gândesc ei și ce gândește lumea despre El.
Această modalitate de a cunoaște ceea ce gândește lumea s-a folosit mereu și se folosește și la ora actuală, iar răspunsurile sunt mereu în sintonie cu mentalitatea religioasă a timpului și cu locul unde se face acel sondaj. Pentru contemporanii lui Isus, acesta era considerat de unii Ioan Botezătorul (foarte popular pe atunci) care a murit într-un mod tragic, pentru alții Ilie (unul dintre marii profeți) sau vreun alt profet.
Dacă ar trebui să facem astăzi un sondaj de opinie asemănător cu cel pe care l-a făcut Isus, nu vom mai primi aceleași răspunsuri, dar cu siguranță cineva ne va spune că pentru el, Isus este o persoană care a trăit făcând bine. Mai sunt oameni, care cunoscând viața lui Isus vor spune că este cel care a avut un comportament coerent cu ceea ce spunea, și că a fost mereu aproape de cei aflați în suferință.
Dar pentru noi, creștinii, nu ar trebui să fie relevant ce se spune despre Isus, ci cum răspundem noi la această întrebare: „Cine spuneți voi că sunt?”. Adică, cine este Isus pentru mine? Cât de important este El pentru viața mea? Iar răspunsul nu trebuie să fie ceva memorat, unul învățat cândva din Catehism sau din Sfânta Scriptură, ci trebuie să fie unul personal, un rod al modului în care ne trăim credința.
Răspunsul la întrebarea lui Isus trebuie să fie spus din convingerea noastră personală și profundă a vieții de credință, din ceea ce spunem și din ceea ce facem. Și totodată, lumea întreagă așteaptă răspunsul nostru, un răspuns care să motiveze și să încurajeze credința celor care ne înconjoară.
A venit deja momentul în care viața noastră de credință nu se poate reduce doar la a fi trăită la sfârșitul săptămânii, doar în anumite momente punctuale, ca și cum ar fi ceva în plus față de ceea ce suntem și facem. ci trebuie să fie ceva ce facem mereu, din convingere, fără greutate, pentru ca viața noastră să fie într-adevăr un exemplu de credință pe care ceilalți să-l urmeze.
Pr. Focioroş Liviu-Marian,
Parohia „Preasfânta Inimă a lui Isus” Nicolae Bălcescu
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
