Evanghelia din Duminica a XI a după Rusalii ne relatează o întâmplare petrecută cu mult timp în urmă… dar care se petrece în fiecare zi din timpurile noastre. O slugă nemilostivă, spune Iisus, a fost iertată de o datorie de 10.000 de talanţi. Imediat după aceea, această slugă l-a apucat de gât pe un seamăn al sau care îi datora doar câţiva bănuţi. Datoria pe care el o datora stăpânului era nespus mai mare față de a celui ce îi datora lui bani. Diferenţa între datorii este ameţitoare. La rândul său, pusă în fața aceleiași situații – de a ierta o datorie mult mai mică unui apropiat al său, nu poate face același lucru.Auzind acestea stăpânul cheamă la sine pe cel căruia i-a iertat datoria și-l supune ”caznelor până îi va da tot înapoi”. Iisus doreşte să sublinieze prin aceasta faptul că oamenii nu ne pot face nimic care să se compare cu ceea ce i-am făcut noi lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ne-a iertat nouă toate păcatele prin jertfa Sa, atunci şi noi trebuie să iertăm greşelile mai mici ale semenilor noştri… altfel nu putem spera la mila lui Dumnezeu. “Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre”, spune Iisus (Matei 18,35).
Un băiat a mers odată să facă ceva, fără să aibă binecuvântarea părinţilor lui. Dar a fost victima unui accident şi şi-a pierdut ambele picioare. Când părinţii l-au văzut, el le-a spus: “Mă veţi ierta?” Alergând spre el, amândoi părinţii l-au îmbrăţişat şi i-au spus: “Desigur, deja te-am iertat.” Atunci băiatul a spus: “Atunci pot să trăiesc fără picioare.”Oamenii de multe ori nu sunt în stare să acorde iertare semenilor. De ce se întâmplă acest lucru ? ”Refuzul de a ierta ne face să ne simţim superiori din punct de vedere moral faţă de celelalte persoane. Şi totuşi înverşunarea şi ostilitatea din interior se răspândesc repede ca şi cancerul. Ne face să acuzăm rapid şi să fim uşor iritabili. Iar în scurt timp începem să ne simţim bine în starea aceasta mizeră”(A.Morest). ”Puţini oameni sunt mai mizerabili decât aceia care refuză să ierte”(A.Coniaris).
Mântuitorul în rugăciunea ”Tatăl Nostru” ne deslușește deplin Taina iertării : ” Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri ”. Propovăduind iubirea și iertarea, învățătura creștină nu cere credincioșilor să rămână indiferenți față de cei care le periclitează bunurile materiale sau onoarea.
Sfântul Apostol Petru Îl întreabă pe Mântuitorul: „Doamne, de câte ori va greși față de mine fratele meu și-i voi ierta lui? Oare până de șapte ori? Nu-ți zic ție, până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte” (Matei 18, 21-22. Iertarea trebuie să fie acordată din iubire, însă nu are sensul de îngăduință sau toleranță față de greșelile aproapelui. Sfântul Ioan Gură de Aur explicând acest text conchide: „Trebuie să iertam de mai multe ori.”
Iertarea este prima virtute ce izvorăște din iubire. Iubind, căutăm să-l liniștim pe aproapele, să îi acoperim greșelile și să îl îndrumăm cu blândețe. Nu poate fi concepută o iubire adevărată fără iertare. Iertarea este urmarea iubirii curate. Iubirea este esenta creștinismului căci găsim scris: „Să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu” (I Ioan 4, 7-8).
Pr. Liviu Burlacu
Centrul “Izvorul Tămăduirii”-Bacău
