În ultimele două duminici, evanghelistul Marcu a relatat începutul vieții publice a lui Isus, început marcat de semne și minuni: în sinagoga din Cafarnaum a eliberat un om posedat de un duh necurat, apoi, în casa lui Simon Petru, a vindecat-o pe soacra acestuia, după care, ieșind afară, a întâlnit o mulțime de bolnavi pe care i-a vindecat.
Fragmentul evanghelic din Duminica a VI-a ne relatează vindecarea unui lepros (Mc 1,40-45). Această boală, lepra, era cea mai înfricoșătoare din Israel.
Leprosul suferea din mai multe motive. În primul rând, la nivel fizic: deoarece lepra îi măcina trupul. Lepra nu ucidea în mod direct, dar desfigura persoana, o făcea să fie respingătoare, de nerecunoscut.
În al doilea rând, lepra aducea cu sine probleme de natură socială: leprosul era respins de toți, abandonat chiar și de către cei din familie, era marginalizat de societate, pentru că suferea de o boală contagioasă.
Cartea Leviticului, din care ne este propusă prima lectură (Lev 13,1-2.45-46), conține câteva dispoziții cu privire la cel bolnav de lepră: trebuia să trăiască izolat, departe de societate, să poarte haine sfâșiate și capul descoperit, să-și acopere barba, iar când era cineva în preajma lui trebuia să strige: „Impur”.
În al treilea rând, cel lepros suferea și din punct de vedere moral, deoarece lepra era percepută ca o pedeapsă divină pentru un păcat personal sau al celor din familie. Drept urmare, leproșii nu trezeau nici măcar mila oamenilor, deoarece erau considerați respinși și pedepsiți de Dumnezeu.
În zilele noastre nu mai sunt mulți oameni care suferă de lepră, însă această boală a devenit o imagine a condiției celui păcătos: cel care cade în degradarea morală este redus la starea unui lepros.
Dar Isus a venit în această lume să-i vindece inclusiv pe cei leproși. El nu se teme să se apropie, atinge boala și ne vindecă de păcat, dacă, asemenea omului din Evanghelie, ne prezentăm în fața lui cu umilință și îi cerem să ne curețe.
Să ne lăsăm atinși de Isus Cristos prin Sacramentele Bisericii sale, să primim vindecarea de orice boală și mântuirea sa, pentru ca mai apoi, la rândul nostru, să ne apropiem de cei care suferă și să le ducem vestea bună a mântuirii.
Pr. Octavian Sescu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”, Bacău
