Duminica a treia din Postul Sfintelor Paşti este numită şi Duminica Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci și Biserica o dedică în mod deosebit cinstirii Sfintei Cruci. De aceea azi în toate bisericile Sf.Cruce este aşezată cu solemnitate în naos spre închinare și cinstire de către credincioşi, iar pericopa evanghelică ce se citeşte azi ne îndeamnă să-L urmăm pe Domnul nostru Iisus Hristos prin lepădarea de noi înşine şi prin purtarea propriei noastre cruci: „Dacă voieşte cineva să vie după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze”. Deci, pentru a putea urma lui Hristos, e nevoie ca omul „să se lepede de sine”(Marcu 8,34).
Dar ce este „lepădarea de sine și luarea crucii”? A te lepăda de sine în înţelesul biblic înseamnă a lepăda păcatul, patimile, aceste defecte umane pe care lucrarea diavolului le-a adăugat la ceea ce Dumnezeu a lucrat bun „după chipul şi asemănarea Sa”. Aceasta ni se cere să lepădăm. A te lepăda de sine înseamnă a nu pune nimic mai presus de Dumnezeu şi de mântuirea ta din ceea ce îţi oferă lumea. Toate sunt necesare în viaţă, bunurile, averea, familia etc., dar nimic nu trebuie pus mai presus de Dumnezeu şi de mântuirea sufletului tău. Lepădarea de sine este deci lupta contra deprinderilor rele pentru ca supunându-le Legii lui Dumnezeu sădită în conştiinţa noastră, să-L slujim pe El cu trupul şi cu sufletul, cu fiinţa noastră întreagă. Reiese deci că „lepădarea de sine” nu este un scop în sine, ci doar un mijloc. Nu ne despuiem de dragul de a ne chinui, ci spre a trăi conform cu menirea noastră de oameni şi creştini; ne dezbrăcăm de legăturile ce ne încătuşează şi ne sărăcesc viaţa spre a ne elibera, a creşte şi a îmbogăţi noua fiinţă spirituală, sădită de Hristos în noi prin Sf.Botez. Renunţăm la omul cel vechi ca să ne îmbrăcăm în Hristos.
Iar „îmbrăcarea în Hristos” înseamnă tocmai „luarea crucii”! A-ţi lua crucea înseamnă a suferi cu resemnare şi chiar cu bucurie toate ispitele şi necazurile ce se pun în calea urmării lui Hristos; înseamnă a „răstigni” patimile, a jertfi mândria şi slava deşartă atât de răspândite în firea omenească mai ales în vremea noastră. Frumos spune Sfântul Pavel Galatenilor: „M-am răstignit împreună cu Hristos şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum, în trup o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, cel ce ne-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine”(Galateni 2,20). Crucea lui Hristos devine a noastră şi în loc să ne îngrozească, ne întăreşte, împărţind existenţa noastră în două: una ieri, a morţii, şi una azi, a vieţii, care întăreşte credinţa noastră în Învierea lui Hristos şi a noastră. „Ieri m-am îngropat cu Hristos, azi sunt mărit împreună cu El; ieri am murit cu El, azi mă alătur Învierii lui; ieri m-am îngropat cu El, azi mă scol cu El din somnul morţii” (Sf. Grigore de Nazianz).
Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău
