Evanghelia din duminica a III-a din timpul Adventului are in centru figura Sfantului Ioan Botezatorul pe care Isus il defineste mai mult decat un profet, un profet care in acelasi timp aduce un mesaj de bucurie si speranta, venirea Domnului in lume. De aceea si Biserica a considerat oportun ca aceasta duminica sa poarte si numele de Duminica bucuriei dupa cum o exprima foarte frumos cuvintele de la inceputul sfintei liturghii romane: aBucurati-va intotdeauna in Domnul si iarasi va spun bucurati-va pentru ca Domnul este aproape” (Filipeni 4,4-5).
Acelasi ton de bucurie este continuat in intreaga liturghie a cuvantului. In prima lectura luata din profetul Isaia auzim glasul profetului: aEu ma voi bucura intotdeauna in Domnul”. Psalmul responsorial este Magnificatul Mariei intercalat de refrenul: aSufletul meu il preamareste pe Domnul”. In fine si a doua lectura incepe cu aceste cuvinte ale Sfantului Paul: aFratilor, bucurati-va intotdeauna” (Filipeni 5,16). Cred ca dorinta de fericire este aspiratia umana cea mai universala. Toti oamenii isi doresc acest lucru. Poetul german Schiller a cantat acest dor universal spre bucurie intr-o poezie pe care mai apoi marele Bathoven a imortalizat-o creand frumoasa Oda a bucuriei cu care se sfarseste simfonia a IX-a. Chiar si Evanghelia, in modul ei ramane un imn al bucuriei. Chiar insa-si denumirea ei Evanghelie semnifica o veste, un anunt de bucurie. Dar discursul Bibliei cu privire la bucurie este un discurs realist, nu idealist sau veleitar. Isus spunea intr-un discurs, tot in evanghelia dupa Sfantul Ioan, folosindu-se de o comparatie si anume cu femeie care se pregateste sa nasca: aAdevar, adevar va spun: voi veti plange si veti jeli, iar lumea se va bucura voi va veti intrista, dar intristarea voastra se va schimba in bucurie. Femeia, cand naste, este trista pentru ca i-a venit ceasul, dar, dupa ce a nascut copilul, nu-si mai aminteste de chin, de bucurie ca a venit un om pe lume. Iata, acum si voi sunteti tristi, dar va voi vedea din noi si inima voastra se va bucura, iar bucuria voastra nimeni nu o va lua de la voi” (In. 16, 20-22). Cu aceasta asemanare a femeii care naste, Isus Cristos a spus multe: bucuria adevarata de maturizeaza si e de durata prin sacrificiu. Nu exista trandafiri fara spini. Si se verifica acest adevar in plan uman cat mai ales spiritual. Toate lucrurile cer sacrificiul lor fidelitate, constanta, sfortare. Pentru crestin, cu precadere in acest timp de Advent sfant e o bucurie profunda care consta in insasi faptul asteptarii venirii mantuitorului. Un poet italian pe nume Leopardi a confirmat acest lucru intr-o poezie intitulata aSambata in sat”. Bucuria cea mai intensa nu e cea de duminica dar cea din ziua de sambata, nu e sarbatoarea ca atare cat mai ales asteptarea sarbatorii. Si diferenta e sarbatoarea pe care crestinul nostru o asteapta nu tine doar pentru cateva ore pentru a ceda din non la alte asteptari, ci dureaza o vesnicie, pentru totdeauna. Amintisem de Oda bucuriei a lui Bethoven. Cateva din versurile sale spuneau ca omul e fericit doar atunci cand stabileste o adevarata prietenie sau daca are parte de o sotie fidela si oarecum bucuria pe care el o canta apartine doar catorva. Insa bucuria evanghelica e universala e destinata tuturor oamenilor, ne spune Sfanta Fecioara Maria in Magnificat chiar si apentru cei umili si dispretuiti”. Asadar, mesajul de speranta, de bucurie cuprinde intreaga umanitate, pe fiecare dintre noi. Ramane ca noi sa primim in inimi aceasta bucurie a Venirii lui Isus in lume care ramane cadoul cel mai frumos pe care Dumnezeu ni-l face in ziua de Craciun.
Pr. Marian Benchea