Cred că fiecare dintre noi a experimentat în viaţă împărtăşirea unui secret din partea unui prieten. Acesta ne-a dezvăluit secretul său pentru că ne-a găsit demni de încredere. Felul nostru de a ne comporta şi de a gândi de care s-a convins în decursul relaţiilor noastre de prietenie l-a asigurat că poate să ne acorde această încredere care era de fapt condiţia necesară pentru destăinuirea secretului.
Dumnezeu ne-a încredinţat fiecăruia secretul propriei noastre vieţi, o chemare pe care numai noi am perceput-o. Ne-a ales să colaborăm cu El pentru realizarea planului său de mântuire chemându-ne la diferite misiuni. El ne-a acordat încrederea sa fără vreun merit al nostru, dar în mod cu totul gratuit. Pentru a putea urma chemarea, Dumnezeu însuşi ne oferă harul său.
Dar noi creştinii care am înviat prin botez la viaţa nouă a harului, care am primit pe Duhul Sfânt la mir şi îl primim ori de câte ori ne spovedim, nu rămânem de multe ori indiferenţi şi ignoranţi în faţa lui Cristos? Poate ni se întâmplă de multe ori să participăm la Sfânta Liturghie fără ca la sfârşitul acesteia să ne simţim îmbogăţiti cu ceva, fără a descoperi acea bucurie interioară pe care o oferă Cristos prietenilor săi. Ne frământăm cu problemele noastre zilnice şi nu mai suntem în stare să-l descoperim şi să-l adorăm pe Cristos prezent în mod real în pâinea şi vinul de pe altar. Dumnezeu nu-şi mai găseşte spaţiu în inimile noastre pentru că totul a fost ocupat de alte interese. Urmarea lui Cristos devine un lucru prea greu pentru noi. Avem atunci dreptul să ne descurajăm şi să abandonăm drumul credinţei?
Să punem şi noi astăzi la baza tuturor acţiunilor noastre credinţa şi să o facem să crească în noi printr-o participare cât mai conştientă la Sfânta Liturghie şi printr-o viaţă călăuzită numai de adevărul care provine de la Cristos. Acest timp de post să devină pentru noi un timp în care să trăim mai intim cu Cristos cel răstignit, un timp în care să dobândim curajul de a trăi credinţa noastră în faţa lumii. Cu siguranţă ca nu vor fi puţini aceia care nu ne vor înţelege sau nu ne vor accepta. Dar să ne gândim că nici Cristos nu a fost acceptat. De aceea, urmând exemplul său şi întărindu-ne cu El la masa euharistică, să ne lăsăm conduşi în acest timp de Duhul Sfânt astfel încât să putem ajunge să trăim pe deplin bucuria Învierii.
Pr. Richardo-Dominic Baciu
