Împreună ne-am bucurat de Învierea Mântuitorului şi cu toţii am cântat imnul ce cuprinde quintesenţa mântuirii noastre: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Parcurgem prima săptămână dupa Paşti, numită şi „Luminată”, în care Domnul Însuşi risipeşte îndoiala din inimile oamenilor privind Slăvita Sa Înviere. Bulversați de minunea Învierii, cei ce fuseseră martorii patimilor şi răstignirii, împreună cu toţi locuitorii cetăţii Ierusalimului, caută să-şi explice această extraordinară succesiune de evenimente, pendulând între îndoială şi evidenţa realităţii. Dubiile privind Învierea, răspândite de „mai marii arhiereilor, de cărturari şi farisei” sunt spulberate de chiar Mântuitorul Iisus Hristos, imediat după ce a înviat „celor ce umblă în întuneric şi în umbra morţii Lumină le-a răsarit, căci cu noi este Dumnezeu”. Mântuitorul se arată mai întâi femeilor mironosiţe, ce au venit la mormântul „unde fusese pus trupul lui Iisus”, încurajându-le şi trimiţându-le să-L vestească oamenilor spre a-L vedea Înviat: „Bucuraţi-vă ! Nu vă temeţi! Mergeţi de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea şi acolo Mă vor vedea” (Matei 28,9-10). Imediat, Domnul se arată lui Luca şi lui Cleopa ce mergeau spre Emaos-un sat la 60 stadii (cca 12 km) de Cetatea Sfânta şi care vorbeau între ei „despre toate întâmplările petrecute în Ierusalim” privind patimile, moartea şi Învierea Sa, „fiind trişti pentru că ei nădăjduiau că El este Cel ce avea sa izbăvească pe Israel”. Mântuitorul li se alătură pe cale şi le explică „toate Scripturile” privitoare la El, intră cu ei la masă unde le binecuvintează pâinea şi „atunci li s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut, dar El s-a făcut nevăzut” (Luca 24,12-32). Spre seara primei zile după Înviere, Iisus se arată celor 10 apostoli ai Săi, „care erau adunaţi într-o casă cu uşile încuiate de teama iudeilor”, Toma nefiind de faţă. Apostolii Îl văzuseră mort iar acum era viu în faţa lor: „De ce vă tulburaţi şi de ce se ridică astfel de gânduri în inimile voastre? Priviţi mâinile Mele şi picioarele Mele că Eu Însumi sunt” şi-i Îndeamnă: „pipăiţi-Mă şi vedeţi că Duhul nu are carne şi oase cum vedeţi că am Eu!”, iar pentru totală încredinţare a mâncat în faţa lor. (Luca 28,38 şi urm). Bucuria lor este acum fără limite. Aşa mărturisesc şi la venirea lui Toma: „Am văzut pe Domnul!”Acesta cere dovezi pentru a crede neâmpărtăşind exaltarea lor: „nu voi crede dacă nu voi pune mâna mea pe locul cuielor de la mâini şi picioare şi la coasta unde a fost străpuns cu suliţa” (Ioan 20,24). La numai opt zile de la acestea, Domnul se arată din nou ucenicilor, acum fiind de faţă şi Toma; trece prin uşile încuiate, îi salută „Pace vouă” şi se adresează direct lui Toma mustrându-l: „Adu-ţi degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi picioarele Mele şi mâna ta o pune la coasta Mea; şi nu fii necredincios, ci credincios” (Ioan 20,26-27). „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20,28). Toma exclamând: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Alungarea îndoielii din mintea Apostolilor şi din inima lui Toma privind Învierea Sa, este risipirea definitivă din minţile şi inimile noastre a oricărui dubiu privind moartea şi Învierea. În acelaşi timp cu Toma, să-L mărturisim şi noi pe Hristos Cel Înviat cântând şi zicând: „Domnul meu şi Dumnezeul meu! Fii cu mine în toate zilele vieţii mele şi mă ajută să Te pot mărturisi în faţa oamenilor ca Domn şi Stăpân al vieţii, ca Biruitor al morţii şi al păcatului prin Învierea Ta cea de a treia zi!”
„Mântuitorul risipeşte îndoielile privind Slăvita Sa Înviere.”
Pr.Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău
