Orice profesor, pentru a fi bun, trebuie să aibă mereu un simț autocritic și să fie un etern îndrăgostit de noutate, altminteri riscă să rămână în singurătatea cunoșterii proprii. Orbirea unui om, se distinge prin reflecţia proprie aşa cum vântul separă pleava de grăunţe: când un om reflectă, îi apar defectele.
Deseori suntem tentați de a pune etichete celor pe care îi întâlnim fără să auzim sau să vedem ceva concret în cuvintele şi în acțiunile lor. Nimic mai greșit. O expresie spune: Cuvântul descoperă sentimentul omului. Aşadar, putem spune că primul principiu enunţat de Isus este o invitaţie de a descoperi orbirile care sunt în noi şi în afara noastră, punând în lumină realitatea lucrurilor. Discipolul nu este superior învăţătorului, dar orice discipol instruit pe deplin va fi la fel ca învăţătorul său. Învățătorul la care se referă Isus, este el însuși și se prezintă ca model pentru fiecare credincios, iar caracteristicile învățătorului sunt: milostivirea, sinceritatea, umilința și dreptatea.
Isus Cristos în evanghelia de astăzi îl mustră pe cel care caută să-l atenţioneze pe aproapele de greşeala pe care o face, poate chiar cu răutate, şi astfel nu îşi descoperă propria greşeală care poate fi una mai mare decât cea a aproapelui: „De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău?” (Lc 6,41). Isus ne invită la autoreflecţie. Atunci când suntem prea critici cu ceilalţi, riscul este acela de a uita să ne vedem pe noi înşine corect şi oarecum de a considera că suntem perfecţi, că dar celălalt greşeşte. Analizându-ne gândurile, sentimentele, cuvintele şi faptele, vom reuşi să fim mai blânzi cu ceilalţi şi nu le vom percepe doar defectele, ci aşa cum sunt ei. Finalul pericopei se transformă într-un cântec de iubire, dar şi într-o celebrare a sincerităţii inimii împotriva oricărui orgoliu şi a ipocriziei. Bonhoeffer, în Etica sa, amintea că bunătatea nu este o calitate a vieţii, ci viaţa însăşi, şi că a fi bun înseamnă a trăi. Așadar, rezum învățătura duminicii de astăzi în trei idei: 1. Necesitatea luptei cu ipocrizia şi recuperarea sincerităţii inimii care sunt indispensabile creștinului, orgoliul fiind păcatul fundamental care orbeşte şi blochează poarta spre Cristos; 2. Necesitatea corectării fraterne care are în vedere dragostea și respectul față de alteritate; 3. Necesitatea continuă de a reintra în noi înşine pentru a îmbogăţi propria inimă, transformând-o într-un pom cu roade bune.
Pr. Roca Alexandru, Parohia Catolică „Sfântul Anton de Padova” Faraoani
