Suntem în mijlocul anotimpului de vară, un anotimp care este marcat de vacanțe și concedii. Iar în această perioadă ne întâlnim foarte des cu ospitalitatea, fie că o oferim noi celor care ne vizitează, fie că o primim atunci când mergem în vizită.
Aceasta este și tematica lecturilor sfinte din cea de-a 16-a duminică de peste an: ospitalitatea oferită de om lui Dumnezeu. Dar oare are Dumnezeu nevoie de ospitalitatea noastră, de vreme ce el este stăpân peste toate? Se pare că da. Și avem două exemple.
Mai întâi avem exemplul de ospitalitate a lui Abraham oferit lui Dumnezeu care l-a vizitat sub chipul celor trei oameni.
Acestora, le spală picioarele, le oferă un loc umbros sub un copac, îi pune la masă cu niște turte făcute de Sara și carne de vițel. Și în timp ce ei mănâncă, Abraham rămâne în picioare lângă ei sub copac, gata să-i slujească.
Lui Dumnezeu îi place ospitalitatea lui Abraham și, pentru a arăta cât de mult o prețuiește, îi face patriarhului favoarea cea mai mare pe care o dorea: îi dă un fiu. Este semnul că orice formă de ospitalitate oferită celui care este în nevoie e plăcută lui Dumnezeu.
Cel de-al doilea exemplu ne este dat de cele două surori, Marta și Maria, care se străduiesc, fiecare în felul său, să-l primească cât mai bine pe prietenul lor, Isus. În timp ce Marta se preocupa ca să-i ofere Domnului cele necesare, Maria îi „ținea companie”, ascultându-i învățăturile.
În luna iulie îl sărbătorim pe sfântul Benedict care și-a rezumat regula sa pentru călugări în două cuvinte: ora et labora (roagă-te și muncește). Același îndemn ni-l face și episodul evanghelic din această duminică. Să îmbinăm munca noastră cu rugăciunea, care este începutul tuturor acțiunilor ce conduc la trăirea credinței.
Aceste două atitudini trebuie să caracterizeze viața oricărui creștin. Acțiunea și rugăciunea trebuie să facă parte din viața creștinului, fiind totdeauna într-o strânsă legătură și continuitate. Este greșit a considera că un creștin trebuie să fie asemenea Martei de luni până sâmbătă, iar duminica să fie asemenea Mariei. Categoria creștinului de duminică nu există în planul lui Dumnezeu, ci este invenția noastră, a oamenilor care uităm că întâlnirea cu Cristos, la Biserică, dacă este autentică, atunci nu poate fi niciodată izolată de viața noastră de fiecare zi, adică de munca noastră.
Ceea ce trebuie să înțelegem noi este că toată viața noastră trebuie să fie o îmbinare între muncă și rugăciune pentru a trăi viața noastră de credință în adevăratul sens al cuvântului.
Pr. Balan Valeriu,
Parohia „Fer. Ieremia” – Bacău
