Tristetea, dezamagirea si scârba pe care unii competitori au aruncat-o in sufletele buhusenilor, prin discursul lor electoral penibil si mizerabil, au fost aruncate in aer de superba parada a celor aproape 140 de liceeni buhuseni, care, costumati in robe, sub ochii si in aplauzele a mii (sic!) de buhuseni, si-au luat ramas-bun de la scoala, scandând/cântând pe strazile orasului.
Fericit moment! Târgul Buhusi a demonstrat ca este locuit si de frumusetea spiritului. Gala de premiere, superba si ea, a debutat cu aplauzele pentru cei doi sefi de promotie: Madalina Caea si Elena Baciu, care au sustinut discursuri emotionante. Apoi, dirigintii celor sase clase au premiat o promotie care a avut o promovabilitate de poveste: aproape 98 %! Au fost flori, imbratisari, lacrimi, aplauze pentru parinti, absolventi si profesori. ,,Ce comunitate minunata”!, a rostit unul dintre parinti. A urmat apoi povestea numita banchet.
Dar nu una clasica. Printre piruetele grozavilor adolescenti dansatori si-au facut loc si accentele celor care au inventat primul festival european al filmului de comedie pentru liceeni. Opt filme – doua ale sefilor de promotie, sase ale claselor – au picurat in suflete nu doar minunate amintiri, ci si acel dulce-amar vecin cu lacrima aceea pe care ai vrea s-o pastrezi ca pe un tezaur nepretuit: despartirea de adolescenta.
Stiind ca iluziile si dorurile adolescentei sunt cele mai fermecatoare, habar n-am daca e bine sau rau atunci când adolescentii plâng impletind lacrima cu zâmbetul ….