Moda duelului n-a fost straina Principatelor iar onoarea se cerea reparata cu sabia sau cu pistolul. Despre cum se duelau boierii nostri ne povesteste acelasi Radu Rosetti, in „Aminitiri”.
„Tata, barbat cheltuitor si iubitor de bunurile vietii, dusese în timpul vaduviei sale viata unui homme du monde, neocupându-se, afara de politica, decât de placerile sale. Cladise, în ultimii ani ai domniei lui Mihai Sturdza, curtea de la Caiuti, cam în mijlocul târgusorului cu acelas nume. Se ocupa si de afacerile lui, dar mai mult spre paguba lor.
Putin timp dupa intaia lui casatorie avusese un duel cu Alexandru Mavrocordat, supranumit Tarabont, care atunci era ofiter în militie si adjutant al domnului. Tarabont îsi batuse joc, la teatru, de ochelarii tatei, care-l provocase la moment. A doua zi au iesit la Copou spre a se bate cu pistolul, la comandament. Au tras aproape în acelas timp si Tarabont s-a prabusit în santul soselei care se afla în soatele lui, strigând ca este mort. Doftorul Cihak, protomedicul tarii si al militiei, care fusese luat de martori ca medic, s-a grabit sa alerge la dânsul, l-a dezbracat de mondir si de camesa, dar n-a gasit nici urma de rana. Deodata ochiul lui zareste, pe marginea santului, un obiect care lucea. Îl ie în mâna si constata ca este o epoleta a lui Tarabont, iar acea epoleta este strapunsa de gloantele tatei. O arunca cu dispret la pamânt zicând: «Asta nu ma priveste pe mine, priveste pe ceaprazar».
Tata a mai avut un duel cu Leon Cantacuzino, un amanunt al caruia i s-a destainuit numai putini ani înainte de încetarea lui din viata. Avusese loc între ei un schimb de cuvinte care facuse duelul inevitabil si tata luase ca întaiul sau martor pe mosu-meu Lascar, si acesta a rugat pe doftorul Cihak sa-l secondeze. Doftorul, dupa ce a fost pus în cunostinta împrejurarilor, a declarat ca vede si el ca duelul nu se poate evita, dar ca este o mare nenorocire, caci si unul si altul este casatorit si parinte de familie si nu se stie ce se poate întâmpla.
Apoi, dupa un moment de gândire, a spus ca primeste sa fie al doilea martor al tatei, dar cu conditiile urmatoare: ca el sa fie însarcinat cu încarcarea pistoalelor si ca mosu-meu sa se lege pe onoare ca nu va destainui cuiva ca el, Cihak, i-a facut aceasta cerere si a pus aceasta conditie. Mosu-meu a admis conditiile doftorului. A doua zi, de dimineata, au sosit cu totii la locul convenit si mosu-meu a propus ca doftorul sa fie însarcinat cu încarcarea pistoalelor, fiind cel mai batrân si cel mai experimentat în asemenea materie, deoarece fusese în nenumarate dueluri, iar nime din martorii partii adverse n-a obiectat ceva. S-au schimbat doua parechi de glonti, dar fara nici un rezultat si adversarii si-au dat mâna pe teren.
La plecare, mosu-meu si cu Cihak s-au suit în aceeas trasura si cel dintai a rugat pe Cihak sa-i spuie acuma de ce a vrut numaidecât sa încarce el pistoalele. Atunci Cihak l-a facut mai întai sa-i fagaduiasca ca nu va repeta nimarui ceea ce avea sa-i destainuiasca, apoi a aratat ca, amândoi fiind barbati cari mai avusese dueluri si nu mai aveau nevoie sa faca dovezile lor de barbatie, a vrut sa împiedece cu desavârsire întâmplarea unei nenorociri si a încarcat pistoalele cu niste glonti facuti dintr-un amalgam de mercur, cari s-au facut praf la iesirea din tava.
– Numai te conjur, a mai adaugit el, nu scapa vrun cuvânt catra fratele dumitale, caci stii cum este. Ar fi în stare, nu numai sa ma provoace pe mine, dar sa provoace din nou pe Cantacuzino, care-i într-o doaga cu el în aceasta privinta.
Mosu-meu l-a linistit spunându-i ca nu va vorbi nimarui despre mestesugul întrebuintat de Cihak si, cât au trait Leon Cantacuzino si martorii cari îl asistase, nu a pomenit un cuvânt despre întâmplare. Dar dupa moartea lor a povestit istoria mamei, cerându-i sa pastreze secretul, însa ea, nemaivazând nici un inconvenient ca tata sa afle întâmplarea, l-a pus în curent, ceea ce a avut darul sa-i pricinuiasca un violent acces de mânie împotriva lui Cihak, care mai era înca în viata si caruia i-ar fi scris ca sa-i exprime indignarea lui, pentru ca îl facuse de râs, daca nu l-ar fi împiedecat mama numai cu mare greutate”.
Radu Rosetti
