În 1989, românii nu urau Partidul. Ura a fost construită abia la finalul anului, când s-au inventat cei 60.000 de morți și teroriștii. Dar, până în decembrie, românii nu urau Partidul, doar că acesta le devenise indiferent. Românii își exersau «dublagândire» și «dublulvorbit», se făceau că respectă orânduirea, ordinele și legile, dar, când nu mai erau în pericol să fie dați în gât, făceau cum considerau ei că este normal. Pentru că în România anului 1989 exista o dublă normalitate: normalitatea oficială, descrisă de acte normative și discursuri, pe de o parte, și normalitatea maselor, pe de altă parte. Acele mase care căutau alimente, care furau porumb din lanul CAP-ului ca să aibă de mămăligă sau care căutau turiștii polonezi pentru mărfuri de contrabandă.
Am urmărit, la ceremoniile de la Ziua Armatei, discursul unui domn general care ne transmitea mesajul șefului Oștirii. Ne spunea câte transportoare blindate, rachete, vase de luptă a cumpărat Armata pentru ca România să devină „stat rezilient” în fața unor amenințări, inclusiv cibernetice, spre buna apreciere a partenerului strategic. Bravii șefi ai Armatei se laudă cu achiziția de armament, România depășind deja cele 2 procente din PIB pentru înarmare, cerute de parteneri. Am cumpărat arme deși nu ne amenință nimeni iar pentru asta ne-am împrumutat cât pentru două generații. Nu sunt bani pentru pensii, pentru salarii, pentru investiții, dar suntem mândrii posesori de transportoare blindate și avioane ruginite.
Discursurile acestea se înmulțesc în ultima perioadă. Guvernul ne spune mereu că o ducem tot mai bine deși începe să se vadă că nu prea e așa: cresc prețurile, sunt sectoare ale economiei care se închid, oamenii intră în șomaj iar elevii nu mai fac nici un fel de școală. Lumea ascultă și aplaudă de complezență. În particular, însă, își spun altceva. Autoritățile ne silesc să purtăm mască, deși nu s-a demonstrat că ar ajuta la ceva. Românii o poartă ca să nu ia amendă. Dar nu se îngrămădesc să cumpere cantitățile dorite de băieții deștepți.
Este interesant că „reziliența” are două înțelesuri. Desemnează, pe de o parte, capacitatea unui metal de a fi „rezistent la șoc” sau, pe de altă parte, „capacitatea ființelor umane de a se adapta într-o manieră pozitivă la situații nefavorabile”.
La câteva zeci de metri de ceremoniile în care se anunța depășirea planului de rachete și tancuri la hectar, România rezilientă vindea ghebe în piață, neimpresionată de raportările record. România trebuie să supraviețuiască iar armele cumpărate de la hegemon nu aduc pâine pe masă.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
