În sprijinul consumatorilor și al comercianților, în perioada sărbătorilor pascale, prezentăm o serie de reguli și recomandări necesare în vederea asigurării expunerii la vânzare și achiziționarea unor produse alimentare sigure pentru consumatorul final.
Astfel, acţiunile de control vor avea în vedere verificarea modului în care sunt respectate următoarele cerințe:
Animalele destinate sacrificării
– fermele/exploataţiile de unde vor fi livrate animalele pentru tăiere, precum şi operatorii din domeniul alimentar care desfăşoară activităţi de tăiere, procesare, depozitare, transport/distribuţie şi comercializare a cărnii de miel şi a produselor derivate din aceasta deţin autorizare/înregistrare sanitară veterinară eliberată în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare;
– vor fi admise pentru sacrificare în vederea consumului public numai animalele cu o stare corespunzătoare de sănătate certificate de sănătate (documente privind informațiile de lanț alimentar) şi care sunt identificate și înregistrate în Baza Națională de Date conform legislaţiei în vigoare, însoțite de documente sanitare veterinare de mișcare, crescute în ferme, localităţi şi zone indemne de boli transmisibile;
– respectarea regulilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului, abatorizării sau tăierii, conform prevederilor legale în vigoare;
Sacrificarea mieilor
– sacrificarea mieilor se realizează în unităţi de abatorizare autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare pentru sacrificarea de ovine, publicate pe site-ul ANSVSA;
La nivelul judetului Bacau sunt 2 unitati de abatorizare autorizate sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor in conformitate cu prevederile Ord.57/2010 care pot sa sacrifice miei in perioada sarbatorilor pascale.Aceste 2 unitati sunt:
1. SC NICBAC PROD SRL-com.Nicole Balcescu
2. SC ROGER SRL-com.Manastirea Casin
– sacrificarea mieilor poate fi realizată şi în spaţii amenajate și autorizate temporar, organizate în condiţiile legii, în care să se asigure supravegherea sanitară veterinară şi în care sunt respectate condiţiile prevăzute de legislaţie, carnea rezultată în urma sacrificării fiind destinată direct consumatorului final, fiind interzisă comercializarea acesteia prin unitățile de comercializare cu amănuntul;
Mentionam ca la nivelul judetului Bacau nu au fost solicitări privind infiintarea de spatii/locuri amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor.
Dupa primirea documentelor solicitate si centralizarea datelor, in urma analizei, DSVSA Bacau poate permite înfiinţarea spaţiilor amenajate temporar.
Este interzisă organizarea și amenajarea locurilor speciale pentru sacrificarea mieilor în zonele în care au fost impuse restricții din motive de sănătate a animalelor.
Sacrificarea mieilor în gospodariile populatiei
-ovinele si tineretul ovin se pot sacrifica indiferent de varsta, pe toata perioada anului, in gospodaria proprie numai pentru consum propriu in familie;
-sacrificarea mieilor si consumul carnii de miel in gospodaria/curtea cetateanului nu intra sub incidenta legislatiei comunitare;
-este interzisa comercializarea carnii de miel pentru consum public direct din gospodaria proprie.
Crotaliile provenite de la caprinele si ovinele sacrificate in gospodaria proprie se predau in termen de 7 zile de la sacrificare medicului veterinar din localitate.
Carnea de miel.
– loturile de carne de miel sunt livrate din abatoare și sunt însoţite de certificat sanitar-veterinar;
– carnea de miel rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar, se obţine numai la cererea directă a consumatorilor şi numai după efectuarea examenului ante şi post mortem, neputând fi livrată, în vederea comercializării, către alte unităţi din domeniul alimentar, înregistrate/autorizate sanitar veterinar;
– marcarea carcaselor de miei se realizează cu respectarea prevederilor legale, referitoare la marcarea şi certificarea sanitar-veterinară a cărnii proaspete şi la marcarea produselor de origine animală destinate consumului uman;
– marcarea cărnii de miel, rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar, se realizează cu o marcă de sănătate specială de formă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul judeţului, urmat de codul numeric acordat de DSVSA judeţeană/a Municipiului București;
– depozitarea şi comercializarea cărnii de miel trebuie să se realizeze în spaţii adecvate, cu asigurarea temperaturii şi a stării de igienă corespunzătoare;
– respectarea pe timpul transportului a temperaturilor pentru carnea de miel în stare refrigerată sau congelată.
Ouăle şi produse din ouă destinate consumului uman.
– producătorii şi comercianţii care valorifică ouă pentru consum uman, fermele producătoare şi centrele de ambalare ouă trebuie să fie autorizate/înregistrate sanitar-veterinar, conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare;
– transportul ouălor trebuie să se efectueze numai în mijloace auto autorizate sanitar-veterinar, iar, pe întreaga perioadă de depozitare şi comercializare, să fie asigurate temperatura şi igiena corespunzătoare;
– ouăle trebuie să fie marcate cu codul producătorului şi să provină din centre de ambalare ouă autorizate, în conformitate cu prevederile privind standardele de comercializare aplicabile ouălor;
– examenul ovoscopic este efectuat de către personalul veterinar din cadrul circumscripţiilor teritoriale, sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale pentru ouăle valorificate de către micii producătorii particulari în pieţele agroalimentare şi/ sau târguri autorizate sanitar-veterinar;
este interzisă comercializarea ouălelor cu coaja crăpată și/sau lovită, acestea urmând să fie retrase de la comercializare şi, ulterior, dirijate către o unitate de neutralizare sau prelucrare tehnică;
Laptele şi produsele din lapte
– micii producători care comercializează lapte şi brânzeturi în pieţele agroalimentare şi târguri, trebuie să fie înregistraţi sanitar-veterinar, conform prevederilor Ordinului ANSVSA nr.111/2008;
– laptele crud care este destinat vânzării directe sau prelucrării în brânzeturi, trebuie să provină de la animale sănătoase, crescute în ferme/exploataţii autorizate/înregistrate sanitar veterinar și care nu suferă de boli care pot fi transmise la om prin intermediul laptelui și produselor lactate;
– micii producători care vând direct lapte crud şi produse din lapte către consumatorul final în pieţele agroalimentare şi târguri, trebuie să deţină carnete de sanătate pentru animalele de la care provine laptele, conform Ordinului mai sus menţionat;
– brânzeturile destinate comercializării de către micii producători, trebuie expuse la vânzare, în spaţii special amenajate din pieţe agroalimentare şi târguri, în vitrine destinate acestui scop, în recipiente (tăvi) confecţionate din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat (plastic, ceramică, inox etc);
– brânzeturile să fie protejate corespunzător împotriva contaminării pe durata transportului şi a expunerii la vânzare către consumatorul final (de exemplu: în recipiente din material plastic, pungi din plastic etc);
– în cazul în care, transportul şi păstrarea brânzeturilor în vederea vânzării directe către consumatorul final se realizează în recipiente confecţionate tradiţional din lemn (putini), acestea trebuie să fie curate şi identificate corespunzător, pentru asigurarea trasabilităţii produselor şi prevenirea contaminării;
– comercializarea brânzeturilor în pieţele agroalimentare şi târguri, se va face numai în ambalaje de desfacere corespunzătoare de unică folosinţă (pungi de plastic alimentare, hârtie cerată alimentară etc.), sau alte tipuri de recipiente curăţate şi igienizate corespunzător;
– trebuie să fie asigurată trasabilitatea laptelui și brânzeturilor obţinute de micii producători, prin utilizarea unor metode de identificare/etichetare, care să conţină menţiuni referitoare la denumirea produsului, numele producătorului, locul producerii, data obţinerii, cum ar fi:
– aplicarea pe ambalajul de transport sau desfacere a unor etichete adezive;
– utilizarea de pungi imprimate;
– afişarea, în momentul expunerii la vânzare şi pe toată perioada comercializării, a unor informaţii înscrise pe tăbliţe şi/sau panouri aplicate deasupra sau în dreptul produsului prezentat etc.
Peştele şi produsele din pescuit
– spaţiile şi locurile unde se comercializează peştele şi produsele din pescuit trebuie să fie înregistrate sanitar-veterinar şi să îndeplinească condiţiile stabilite pentru desfăşurarea acestor activităţi;
– trebuie să fie respectate condiţiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor stabilite de legislaţia în vigoare cu privire la transportul, depozitarea şi expunerea spre comercializare a peştelui şi produselor din pescuit;
– gheaţa utilizată pentru menţinerea temperaturii peştelui şi produselor din pescuit proaspete, trebuie să fie obţinută numai din apă potabilă și să fie asigurată pe întreaga perioadă de expunere;
– trebuie asigurată trasabilitatea peştelui şi produselor din pescuit prin etichete şi alte documente însoţitoare, inclusiv dacă acestea provin din acvacultură (sistem de creştere controlată) sau sunt capturate (pescuite) din mediul sălbatic;
– peştele şi produsele din pescuit comercializate trebuie să nu fie infestate cu paraziţi vizibili şi să fie corespunzătoare din punct de vedere al examenului organoleptic.
În cazul în care, cu ocazia controalelor sanitare veterinare, se constată că nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în funcţie de gravitatea abaterilor constatate, inspectorii din cadrul DSVSA Bacau., vor suspenda activitatea unităţii respective până la remedierea tuturor deficienţelor, vor aplica sancţiuni contravenționale, vor reține oficial produsele alimentare care pot constitui un pericol pentru sănătatea cetăţenilor, dirijându-se către unități de neutralizare.
Pentru protejarea sănătații consumatorilor D.S.V.S.A. Bacău , recomandă:
Achizitionarea carnii de miel numai din spatii sau unitati inregistrate sanitar veterinar, evitand comertul ”stradal”.
Verificarea cu atentie a marcii de sanatate (stampila) pentru carne, a instructiunilor de pe etichetele produselor alimentare, cu respectarea informatilor despre producator, componente, a modului de pastrarea, preparare corecta si valabilitatea lor.
Pastrarea alimentelor in frigider la temperaturi mai mici sau egale de 4 grade Celsius.
Separarea materiilor prime (in special carnea cruda de miel, vita, porc, pasare, peste si oua), de mancarurile deja preparate.
Reamintim cetățenilor numărul de telefon la care este asigurat serviciul de permanență la D.S.V.S.A. Bacău, respectiv 0234586233, fax 0234586372 iar numărul de TELL VERDE gratuit este 0800800096,unde consumatorii pentru a sesiza nereguli sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor, in vederea prevenirii aparitiei toxinfectiilor alimentare.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.