Dupa ce a fost premiat ca „monografia anului” , în luna septembrie a anului trecut la Bacau, la cea de-a XIII a editie a Festivalului – concurs de creatie literara „Avangarda XXII” (la sectiunea „Monografie, Album, Atitudini, Jurnal, Publicistica”), volumul „Portile de lemn ale satului, Portile sufletului”, al casuneanului Constantin Tudose îsi continua drumul prin lume.
La amintitul festival bacauan juriul a fost format din scriitorii Paul Aretzu, Gabriel Chifu (presedinte), Theodor Codreanu, Ioan Holban, Lucian Strochi si Victor Munteanu, care au acordat Diploma de excelenta pentru monografia anului 2013 si Trofeul Fundatiei Culturale „Georgeta si Mircea Cancicov” din Bacau. Premiul a fost înmânat de presedintele juriului, scriitorul Gabriel Chifu iar autorul volumului „Portile de lemn ale satului, Portile sufletului”, Constantin Tudose a ales ca sa vorbeasca despre comunitatea din care vine, subliniind bogatia etnografica deosebita a localitatii Casin.
Între lucrarile „cu care s-a întrecut” acest volum s-au aflat: ”Rostiri ziditoare” de Valeriu Tanase, „Monografia comunei Glavanesti”, realizata de prof. dr. Dorinel Ichim si dr. ing. Constantin Popa, „Cumetrii molcome”, de Daniel Sauca, „Consemnari istorice” de colonel Paul Valerian Timofte si altele. Volumul „Portile de lemn ale satului, Portile sufletului” a fost prezentat la Festivalul „Avangarda XXII” de catre prof. Vilica Munteanu, directorul Directiei Judetene Bacau a Arhivelor Nationale, care a cunoscut aceasta carte chiar când a iesit din teascul Editurii „Magic Print” din Onesti. Mai mult, când înca „nici nu se racise” din tipografie acest volum, prof. Vilica Munteanu, pornit în drum spre Tabara de vara de la Izvorul Muresului, a cerut voie autorului (Constantin Tudose) sa îl prezinte personalitatilor prezente la aceasta întâlnire anuala din judetul Harghita, unde au avut cuvinte deosebite de apreciere ÎPS Ioan Selejan (Episcop al Harghitei si Covasnei, numit de putin timp Mitropolit al Banatului) cât si „ex- mnistrii” Ecaterina Andronescu (fost Ministru al Educatiei si Cercetarii) si Cristian David (fost ministru liberal al Internelor).
Despre „popasurile prin lume” ale „Portilor de lemn ale satului, Portile sufletului”, ne-a vorbit cu multa emotie si modestie chiar autorul cartii, Constantin Tudose, care a declarat:”Parcursul practic a inceput in 2013 cu prezenta acestui volum la Salonul International de Carte al Republicii Moldova, unde a primit Premiul «Arta Cartii» alaturi de o lucrare închinata poetului national Grigore Vieru. În toamna anului 2014 am primit o invitatie de a participa la Simpozionul International «Cucuteni 5000, Redivivus», ce a avut loc la Chisinau. Aflat la cea de-a IX a editie acesta s-a suprapus cu activitatile închinate împlinirii a 50 de ani de învatamânt tehnic superior în Republica Moldova. Intr-o companie mai mult decât selecta, fiind prezente oficialitati ale Republicii Moldova dar si reprezentanti de la mai multe universitati din România prof. univ. dr. ing. Vasile George Puiu, de la Universitatea «V. Alecsandri» din Bacau a prezentat cartea «Portile de lemn ale satului, Portile sufletului».
Vadit emotionat si tinând in mâna acest volum, profesorul universitar bacauan a facut o confesiune auditoriului, declarând: „Am plâns în urma cu multi ani citind poeziile lui Serghei Esenin si la fel de puternic am lacrimat si citind aceasta lucrare, careia i se simte valoarea de la început. Nu este nici o tagada, cartea «Portile de lemn ale satului, Portile sufletului» este una dintre lucrarile extraordinar de frumoase despre satul românesc. Ea este scrisa din suflet, asa cum mentioneaza si titlul si se bucura de aprecieri «la superlativ».
Continutul etnografic a fost evidentiat de catre prof. dr. Ion Ghinoiu, secretar stiintific la Institutul de Etnografie al Academiei Române. Desi la Chisinau în zilele desfasurarii simpozionului dedicat Culturii Cucuteni temperatura a fost foarte scazuta, inimile s-au încalzit dupa pledoaria distinsului profesor universitar bacauan, Vasile George Puiu, care este presedinte al Filialei Bacau a Asociatiei „Pro Basarabia si Bucovina. La Chisinau, cartea a mai adunat noi lauri. Poetul si academicianul Nicolae Dabija si-a exprimat parerea ca «aceasta este o carte monumentala a românismului», iar prof. univ. dr. ing. Alexandru Herlea, presedintele Casei Române din Paris a adresat invitatia de a vizita acest asezamânt, unde sa fie prezentat volumul despre portile de lemn ale Casinului.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.