Raspundem astazi la o intrebare: de ce acum când se depune o cerere de chemare in judecata la registratura instantei, nu se mai primeste primul termen de judecata ci trebuie sa se astepte o perioada mai mult sau mai putin lunga de timp pâna la chemarea in fata judecatorului prima data?
Intrarea in vigoare a noului Cod de Procedura Civila a schimbat radical aceasta procedura de inregistrare a unei actiuni civile pe rolul unei instante judecatoresti, presupunând o faza relativ indelungata de regularizare, menita sa scurteze durata procesului prin aceea ca, in momentul in care s-a stabilit primul termen de judecata, dosarul dumneavoastra este aproape pregatit de judecata, fiind depuse de catre parti toate inscrisurile iar instanta detine toate elementele de identificare ale celorlalte mijloace de proba pe baza carora va decide.
In etapa de regularizare instanta primeste cererea de chemare in judecata, pe care o analizeaza si a carei lipsuri le constata, expediind reclamantului o Comunicare Adresa prin care ii pune in vedere acestuia sa achite taxa de timbru judiciar, sa indice numele si adresa martorilor, sa depuna dovada calitatii de reprezentant a avocatului care a redactat actiunea etc.
In cazul in care reclamantul nu se conformeaza solicitarilor instantei de judecata, aceasta va anula actiunea justitiabilului, solutie impotriva careia reclamantul are deschisa calea cererii in reexaminare, conform prevederilor art. 200, alin. 4, Cod de Procedura Civila.
In ipoteza in care reclamantul suplineste lipsurile cererii sale, instanta comunica pârâtului cererea sa, alaturi de inscrisurile probatorii, moment din care pârâtul are un termen 25 de zile in care sa faca intâmpinare, cu aceeasi obligatie ca a reclamantului de a indica probele de care intentioneaza sa se foloseasca si de a o depune, cu inscrisurile doveditoare in acelasi numar de exemplare câte parti adverse sunt in dosar plus un exemplar pentru instanta, care va ramâne la dosarul cauzei.
Primind intâmpinarea, instanta o cerceteaza si pe aceasta in privinta lipsurilor pe care le prezinta, notificând pârâtul sa le suplineasca printr-o Comunicare Adresa.
In momentul in care pârâtul indeplineste cerintele instantei, aceasta comunica reclamantului intâmpinarea, alaturi de inscrisurile pe care aceasta se fundamenteaza pentru ca reclamantul sa poata sa redacteze raspunsul la intâmpinare, insa aceasta nu mai reprezinta o obligatie ca in cazul redactarii intâmpinarii. De asemenea, daca reclamantul decide sa formuleze raspuns la intâmpinarea pârâtului, acesta nu mai trebuie depus in mai multe exemplare, ci se depune intr-un singur exemplar, pârâtul luând cunostinta de continutul acestuia de la dosarul cauzei care se gaseste la arhiva instantei respective.
Intentia legiuitorului este de a scurta durata procesului civil care, anterior intrarii in vigoare a Codului de Procedura Civila actual, era una considerabila deoarece in momentul stabilirii celui dintâi termen de judecata, instanta s-a asigurat ca la acel moment, solutionarea pe fond a dosarului reprezinta o posibilitate reala. Dosarul continând deja probele ce se puteau procura pâna in acest moment, urmeaza doar a se propune si incuviinta restul probelor ce se pot administra exclusiv in sedinta publica iar judecata se poate reduce doar la câteva termene de judecata, ajungându-se la cazuri in care durata procesului civil sa fie de cca. 7-8 luni.
In conditiile in care justitia a devenit mai eficienta va recomand sa va asigurati ca in momentul in care actionati pe cineva in instanta, detineti toate mijloacele de proba ce va vor permite sa aveti câstig de cauza pentru a nu risca sa inregistrati o cerere intemeiata, dar care nu poate fi admisa din cauza lipsurilor majore de probatoriu sau, mai grav, daca nu sunteti in posesia datelor de identificare ale pârâtului sau nu puteti prezenta instantei o modalitate de calcul a pretentiilor banesti pe care le-ati solicitat, cu consecinta anularii cererii dvs., caz in care puteti pierde taxa de timbru deja achitata.
av. Simona Dobos
Prin intermediul acestei rubricii saptamânale a cotidianului Desteptarea, avocatii de la Cabinetul de Avocat Dan Nitu si colaboratorii acestuia raspund in mod gratuit la intrebarile dumneavoastra, care sunt legate de sistemul legislativ si jurisdictional din România. Puteti sa adresati intrebari fie prin e-mail la adresa cabinet@avocat-nitu.ro, fie prin intermediul unor scrisori adresate redactiei Desteptarea, strada Vasile Alecsandri 41 Bacau, pentru Clinica Legala. Raspunsurile vor fi publicate in editiile urmatoare, fara ca numele dumneavoastra sau alte date de identificare personala sa fie facute publice.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.