8 noiembrie 2024

Drumarii judetului isi fac vara sanie

Datorii uriase de la o iarna la alta

Serviciul Public Judetean de Drumuri (SPJD) din subordinea CJ Bacau si-a facut planul operativ de actiune pentru iarna 2012-2013, mai exact a analizat traficul si importanta drumurilor pe care le are in administrare, a stabilit „nivelele de viabilitate”, pe cele de interventie si a planificat ultilajele pentru bazele de deszapezire. De asemenea, a fost stabilita componenta comandamentului judetean care va urmari realizarea obiectivelor. Acesta va asigura si preluarea datelor transmise de catre bazele de deszapezire. In judetul Bacau au fost organizate sapte astfel de baze: Buhusi, cu 60,8 kilometri de drum arondati, Comanesti – 114 km, Onesti – 93,8 km, Racaciuni – 219,8 km, Podu Turcului – 112,7 km, Izvorul Berheciului – 142 km si Bacau – 136,4 km. Cele mai multe utilaje se vor afla la Racaciuni: doua autogredere, trei masini cu lama si raspânditor, o autofreza, un incarcator, un trailer si doua buldo-excavatoare. Drumurile judetene de nivel II, cele mai importante si pe care se intervine, de obicei, din prima zi de viscol, au o lungime totala 441 km, reprezentând jumatate din lungimea totala a drumurilor administrate de SPJD.



Licitatie pentru un nou contract

Mai intotdeauna, pe drumurile de nivel III si IV se ajunge târziu sau deloc. „La nivelul IV de viabilitate sunt incadrate sectoarele de drum grav inzapezite sau putin circulate, pentru care cheltuielile necesare intretinerii pe timpul iernii sunt nejustificate economic, lucrarile de deszapezire fiind efectuate in cazuri exceptionale sau pentru redeschiderea definitiva in perioada de primavara, arata Valentin Palea, directorul SPJD Bacau. La nivelul III de viabilitate se intervine numai dupa asigurarea corespunzatoare a circulatiei rutiere pe drumurile de nivelul II, raspândirea materialelor antiderapante efectuându-se numai pe sectoarele stabilite de administratorul drumurilor.” Pe 24 de tronsoane care au aproape 200 km se va interveni doar la ordinul comandamentului. Alesii judetului au aprobat si lista sectoarelor care urmeaza sa fie dotate cu parazapezi: DJ 116 Oituz, DJ 116 Bârsanesti, DJ 119 Sarata, DJ 252F Ungureni, DJ 252 Buhoci, DJ 206B Parava, DJ 252E Rastoaca, DJ 119F, DJ 252S Chetris. In total, sunt 3330 metri pe care vor fi montate parazapezi. Adica 3 kilometri din 441 km, cât au impreuna drumurile de nivel II, cele care conteaza ca trafic, ceea ce inseamna ingrijorator de putin. Deszapezirea a fost efectuata, pâna acum, de Tehnostrade, firma lui Dorinel Umbrarescu, in baza unui contract incheiat in 2009 si valabil trei ani. Lucrarile de intretinere pe timpul verii si de deszapezire din iarna trecuta au costat 9.000.000 lei (90 de miliarde de lei vechi), suma care include materialele si manopera pentru lucrarile executate, dar si orele de asteptare pentru 15 utilaje cu lama. SPJD a achitat 5.000.000 lei si mai are o restanta de 4.000.000 lei. „In octombrie, noi vom scoate la licitatie serviciile de deszapezire. Speram sa existe oferte”, declara Valentin Palea.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014