Legislatia cu privire la tratamentul in strainatate al pacientilor care nu pot fi tratati in Romania a fost modificata printr-un ordin al ministrului Sanatatii, Atilla Cseke. Dosarele pacientilor se vor depune, ca si pana acum, la Directia de Sanatate Publica (DSP), iar recomandarea pentru tratament in strainatate va fi facuta tot de o comisie de specialitate din centrele universitare. Noutatea este aceea ca bolnavii sau reprezentantii lor au libertatea de a contacta clinicile din strainatate si de a purta corespondenta cu ele. Inainte de aceasta modificare, coordonatorul de programe din DSP stabilea legatura cu clinicile recomandate de comisie pentru a se stabili conditiile de tratament. De multe ori, legatura se stabilea greu, spre disperarea bolnavilor aflati in situatii critice. În conditiile în care bolnavii sau reprezentantii legali ai acestora îsi exprima optiunea pentru a realiza corespondenta în mod direct cu clinicile recomandate de comisia de specialitate teritoriala, acestora le revine obligatia de a prezenta la DSP documente oficiale emise de clinici, cu antet si semnatura, care sa cuprinda date privind: identificarea clinicii; identificarea pacientului; conditiile de plata; programarea pacientului. MS sustine ca aceasta modificare va reduce timpii de asteptare, deoarece pacientii si rudele acestora sunt motivati sa grabeasca toata procedura. In noua legislatie a fost eliminat unul dintre criteriile de prioritizare. Este vorba despre cel care se referea la ,,beneficiul tratamentului estimat pentru societate”, dezavantajos si nedrept pentru pacientii cu varsta de peste 65 de ani. Conform noului act normativ, au fost stabilite termene clare pentru fiecare etapa din cadrul procedurii privind trimiterea unor categorii de bolnavi la tratamente în strainatate. De asemenea, s-a instituit obligatia bolnavului de a se prezenta în termen de 14 zile lucratoare sau ori de cate ori este programat la medicul curant de specialitate care i-a recomandat tratamentul în strainatate, pentru evaluarea starii de sanatate. Si medicul curant de specialitate care recomanda tratamentul în strainatate va avea obligatia de a elabora un raport medical pentru evaluarea starii de sanatate la un an dupa primul control efectuat si sa il transmita DSP. La randul lor, directiile de sanatate publica trebuie sa devina mai transparente in gestionarea acestui program si sa actualizeze periodic informatiile cu privire la numarul cererilor înregistrate pentru trimitere la tratament în strainatate si stadiul solutionarii lor. Foarte important pentru pacientii presati de timp, comisia care aproba finantarea dosarelor, si care functioneaza la MS, se va intruni de doua ori pe luna, nu doar o data, ca pana acum. In anul 2011, Programul gratuit de tratament în strainatate a MS are un buget de 29 milioane de lei, cu aproximativ 3 milioane de lei mai mult fata de anul 2010. Presiunea pe buget este insa uriasa, in conditiile in care se inregistreaza tot mai multe cereri din partea bolnavilor, in special a celor cu leucemie, in cazul carora transplantul de maduva costa in jur de 100.000 de euro. Chiar in aceasta perioada, din judetul Bacau se afla la tratament in Israel o farmacista de 28 de ani, bolnava de leucemie. Cazul Andreei a fost unul dintre cele mai grave, deoarece boala avansa galopant. Tanara bacauanca este dintre putinii pacienti care au reusit sa obtina, de la inceputul acestui an, aprobarea pentru tratament peste hotare, iar aceasta dupa o lupta indarjita a familie si a celor care au fost solicitati sa ajute la salvarea Andreei. (D. Mincu)