17 noiembrie 2024

Dreptate la Pastele Cailor

Ne-a placut intotdeauna, ca neam, sa iesim in evidenta, sa parem speciali, sa alegem extremele: am fost fie eroi, sacrificând familia, sanatatea, viata pentru a salva patria sau câtiva semeni, fie circari, tavalindu-ne de durere, urlând de iubire, exagerând sentimentele pâna la a le distruge. Foarte rar, noi, românii, am fost rationali.

Si atunci când intentiile au fost bune, obedienta sau orgoliul ne-au impiedicat sa actionam cu bun simt. S-a intâmplat astfel si dupa ’89, când am avut sansa sa reparam nedreptatile comise de regimul comunist, care a confiscat abuziv paduri, livezi, case, ateliere. Guvernantii nostri au vrut sa fie mai grozavi decât omologii din Ungaria, Bulgaria, Cehia sau, poate, aflându-se cu musca pe caciula, s-au temut ca vor fi considerati urmasi ai lui Dej, asa incât s-au laudat ca vor retroceda toate proprietatile.



S-au apucat de treaba, insa nu organizat, printr-o lege bine gândita, pe baza unei bune cunoasteri a realitatii istorice si a celei contemporane, ci in salturi, pe bucati, pe baza mai multor legi succesive, care nu mergeau in aceeasi directie si nu se completau, dimpotriva, erau divergente sau lasau situatii neacoperite.

Multumita parlamentarilor care au facut legile si ministrilor care le-au aplicat, multi dintre urmasii adevaratilor proprietari nu au reusit nici pâna astazi sa intre in posesia imobilelor. Si-au distrus sanatatea, si-au consumat viata luptându-se sa obtina resturi de mosie ramase libere, pe care nu erau construite sedii de GAS, IAS sau institute de cercetare, iar dupa 15-20 de ani de “analize”, disperati, imbatrâniti, au renuntat si au vândut drepturile litigioase. Iar dupa vânzare, ce sa vezi? Ca prin minune, nu mai lipseau semnaturi, documente, martori. Pasuni si paduri din judetele Vrancea, Bacau, Suceava au fost retrocedate in regim de urgenta, ca si cum toate comisiile si instantele ar fi descoperit brusc motive intemeiate pentru a se grabi.

Mostenitorii care nu si-au vândut drepturile litigioase, alegând sa se lupte in continuare pentru o casa degradata sau un teren ciopârtit de Legea 18, trebuie sa astepte Pastele Cailor pentru a obtine ceea ce li se cuvine. Asa incât, legiuitorii români, cei care au vrut, chipurile, sa dea nu vouchere, nu un procent din valoarea imobilelor, ci totul, au facut cele mai mari greseli. Pe lânga faptul ca nu au reparat abuzurile comise de predecesori, au facut un rau la fel de mare: au distrus increderea românilor in ideea de dreptate.


Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014