Dragostea, teren de marketing

Sărbătoarea de Sf. Valentin, pentru care tocmai ne pregătim, a devenit și la noi, de peste 20 de ani, într-un context în care mai apare și neaoșul Dragobete (24 februarie), dar și apropiatele zile de 1 și 8 martie, un fascinant teren de marketing.

Despre astfel de eveimente se dă șfară în țară cum mult înainte. O fac negustorii sau, mă rog, specialiștii în marketing. Toți își freacă palmele, cu gândul la câștiguri. Magazinele online – se spune – speră la vânzări mai mari cu 80% în această perioadă, față de perioada similară a anului trecut, când media pe comandă a ajuns la 180 de lei.



Și rafturile magazinelor reale se vor înroși de inimioare și pachețele ambalate în roșu. Iar oferta CFR-ului pentru îndrăgostiți este, tot acum, la modul „50% reducere la două bilete (adică în cuplu!) pentru trenurile InterRegio”. Și câte și mai câte oferte… comerciale, de parcă dragostea ar fi ceva de vânzare sau măcar un roditor teren de marketing.

Însă, poate cel mai elocvent exemplu de superbă iluzie rămâne tot povestea lui Romeo și a Julietei. La Verona, presupusa casă a celebrei îndrăgostite a fost desemnat un imobil din Piazza delle Erbe, care a aparținut familiei Capello prin anii 1300, pentru că numele acestei familii este apropiat de cel al adevăratei familii a Julietei, Capulet. Iar pentru că iluzia trebuia să fie deplină, acestei case i s-a adăugat și un balcon, în care Julieta ar fi ascultat romanțele trubadurului Romeo. Sub acest balcon, îndrăgostiții de astăzi sunt răpuși: fac poze cu o statuie a marii înamorate, lipesc pe un perete, cu guma pe care tocmai au mestecat-o, bilețele cu mesaje de dragoste sau prind, de un gărduleț, câte un lăcățel al dragostei.

Acum înțeleg mai bine un mesaj de acolo: „În gara vieţii opresc multe trenuri. Doar unul este cel al dragostei. Chiar dacă pare că nu ne aşteaptă, merită să alergăm după el.”


Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.