Cu un tupeu greu de imaginat, europarlamentarul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, face tot posibilul să se umple de ridicol. O atitudine despre care nu aș comenta dacă, în urma acțiunilor sale, nu ar fi afectată soarta unui întreg județ, a pacienților și a personalului medical din spitalele băcăuane. Pentru că da, astăzi, deși este europarlamentar, Dragoș Benea pare să conducă în continuare județul, într-un maxim dispreț față de oameni. Pe cameleonicul Dragoș Benea nu-l interesează decât propria persoană și PSD, în vremuri în care ar fi nevoie de solidaritate, de acțiuni mature și responsabile.
Într-o calitate numai de el știută, șeful PSD Bacău a convocat o întâlnire pe tema finalizării lucrărilor la etajele 4 și 5 la Spitalul Municipal. Un obiectiv de care și el, și PSD, inclusiv primarul Cosmin Necula, refugiat astăzi într-un alt partid, și-au bătut joc, în ultimii patru ani. După ce au avansat soluții inaplicabile pentru finalizarea unei investiții moștenite la un grad de realizare de 80%, pe care au vrut să o transforme în pușculița PSD și i-au văduvit pe băcăuani de servicii medicale de calitate, astăzi, brusc, și-au amintit că avem un Spital Municipal. Un obiectiv care putea fi terminat și în 2017, și în 2018, și în 2019, dar interesele de partid au ținut totul în loc!
Sunt revoltată de atitudinea acestui așa zis ”bărbat de stat”. Europarlamentar. Fost președinte de consiliu județean. Fost viceprimar. Cât de mare să fie disperarea ce l-a cuprins, încât să vrea să fie peste tot, peste toți? Din punctul meu de vedere, un pic de decență nu ar dăuna! Pentru că epidemia de coronavirus nu trebuie să fie motiv de manipulare, în speranța unui câștig electoral, într-un mod lipsit de scrupule și cu un tupeu pe care cu siguranță băcăuanii îl văd și îl vor pedepsi!
Este vremea pentru decență, responsabilitate și respect. Păcat că domnului Benea îi lipsesc!
Tudorița Lungu
Deputat PNL Bacău