2 decembrie 2024

Dragoș Benea acuză: „Rezultatul electoral, profund viciat de clonele politice PSD”

Europarlamentarul Dragoș Benea a adus în discuție, într-o declarație publică, impactul negativ al existenței unor formațiuni politice care au clonat identitatea Partidului Social Democrat în județul Bacău. Acesta susține că fenomenul a afectat rezultatele corecte ale alegerilor, generând confuzie în rândul electoratului.

„Se afirmă, nu fără just temei, că votanții au mereu dreptate. Asta, dacă lupta electorală e una dominată de fair-play şi se poartă cu mijloace oneste, spre atingerea unor scopuri oneste. Dar, când pe buletinul de vot se regăsesc escrocherii electorale precum PSD unit sau PSD independent, ale căror sigle şi acronime clonează PSD original, nu mai putem vorbi de un rezultat corect la urne, ci de unul profund viciat”, a declarat Dragoș Benea.



Potrivit europarlamentarului, în județul Bacău, aceste formațiuni „clone” au „mâncat” un număr semnificativ de voturi de la PSD, contribuind la rezultatul final sub așteptări al partidului:

  • 13.000 de voturi la Camera Deputaților
  • 7.600 de voturi la Senat

Dragoș Benea a subliniat că, deși PSD s-a impus în principalele municipii și orașe din județ, precum Bacău, Onești, Comănești, Moinești, Buhuşi şi Târgu Ocna, aceste realizări sunt umbrite de tacticile „neoneste” ale formațiunilor care au clonat identitatea PSD.

„Votanții noştri – cărora le mulțumesc odată în plus – au pus ştampila pe cele două falsuri politice, mai ales pe PSD unit, al cărui scor în județ ne-a privat de un rezultat şi mai concludent, care să înceapă cu cifra 3. În realitate, dacă însumăm voturile obținute de PSD şi PSD unit, ajungem la aproximativ 70.000 de voturi la Camera Deputaților şi peste 70.000 la Senat – cifre care oglindesc adevărata dimensiune a votului social-democrat din 1 Decembrie”, a mai adăugat Benea.

În final, acesta a transmis un mesaj de mulțumire votanților, inclusiv celor care, din cauza confuziei, au votat cu formațiunile-clonă: „Mulțumesc tuturor votanților care au pus ştampila pe PSD, dar şi pe clonele PSD unit & PSD independent: e clar că aceşti cetățeni, în mod premeditat induşi în eroare, au urmărit să voteze cu PSD. Din punctul nostru de vedere, vorbim despre unul şi-acelaşi lucru, respectiv voturi pentru PSD.”

Declarația reflectă nemulțumirea liderilor PSD față de practicile considerate „neloiale” în campania electorală, dar și o încredere solidă în susținerea continuă a electoratului social-democrat.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -