Poziţia ortografilor
Academicianul Al. Graur nu discută în mod explicit subiectul, ci îl topeşte într-o tabletă publicată în „România literară” (1 apr. 1971), reluată în „Puţină gramatică” (II, Ed. Acad. R.S.R., 1988), sub titlul „Frecvenţă şi evoluţie”. Adjectivele feminine cu rădăcina terminată în –c, –g intrate de curând în limbă fac pluralul în -e (analoage, elegiace etc.), dar – subliniază lingvistul – un mic număr de adjective are forme identice, la plural, pentru feminin, masculin şi neutru: adânci, mici, seci, dragi, întregi, largi, lungi (p. 242). Nu sunt numite formele greşite cu -e (drage, dragele).
Mioara Avram cataloghează direct ca abateri morfologice de la normele limbii literare formele articulate dragele sau ultimile („Probleme ale exprimării corecte”, Ed. Acad. R.S.R., 1987, pp. 73-74), pentru care alocă un subcapitol: „Greşeli curente la unele forme articulate: dragele (mele) şi ultimile (ştiri)”, pe patru pagini mari (102-105). Autoarea consideră un caz de hipercorectitudine pluralul feminin al adjectivului drag: *dragele mele prietene şi, substantivat, *dragele mele, în loc de dragile mele: „Probabil că vorbitorii care spun şi scriu *dragele se gândesc să marcheze genul feminin, uitând că forma nearticulată este dragi pentru toate genurile şi că formele articulate de nominativ-acuzativ diferenţiază genul prin articol: dragii masculin, dragile feminin şi neutru, ca mici – micii, micile sau lungi – lungii, lungile” (p. 103).
Să conchidem
Pentru a fi siguri că cele patru episoade ale serialului noastru nu au căzut în prolixitate, încercăm câteva concluzii:
∎ La intrarea în limba română, cuvântul drag a fost distribuit ca orice adjectiv cu patru forme flexionare (drag, -ă, dragi, -e). Aşa se explică înregistrările din dicţionarele vechi.
∎ Frecvenţa extrem de ridicată a lexemului a determinat scurtarea silabică, rezultând forma unică de plural dragi, fără ca vorbitorii să simtă coincidenţa cu genul masculin.
∎ Forma a devenit obligatorie pentru genitiv-dativ, conform regulii că la feminin aceste cazuri se formează din plural, la care se adaugă articolul hotărât: (fată) dragă – (fete) dragi, urmând (fetei) dragi şi dragii (fete) sau cu articol nehotărât: (unei fete) dragi şi (unei dragi) fete.
∎ Proba constă în schimbarea locului cuvintelor şi observarea terminaţiilor acestora. Spunem „*dragei fete”, dar când aducem substantivul la locul lui (de regulă stă înaintea adjectivului), ajungem la „fetei dragi”. Similar, pentru „dragile fete”.
∎ Câtă vreme nu ne vom întoarce la forma veche „fete drage”, norma „dragi” pentru cele trei genuri la plural rămâne neschimbată.
∎ Exemplele din literatură (Alecsandri, Eminescu, Topîrceanu ş.a.) fie transcriu formele active în epocă, fie rezolvă necesităţi prozodice.
∎ Ştiinţele limbii, care au evoluat, protejează sistemul limbii.
