Totuşi ce spun îndreptarele ortografice mai vechi…
Cel din 1909, care aplică „Regulele ortografice” din 1904 ale Academiei Române, se ambiţionează să fie model de aşezare a unui adjectiv pe cele patru paliere clasice: „drag, –gă; dragi, –ge” şi, special pentru feminin, „dragă, –ge; art. –ga; g. –gei, pl. –gele”. În 1932, autorii unui astfel de îndreptar ignoră subiectul.
… şi mai noi
Interesant este că în anii ʼ50 sunt aduse în atenţie formele utilizate până astăzi, plasate doar pe trei paliere: „drag, f. dragă, pl. dragi” (Academia R.P.R., Institutul de Lingvistică din Bucureşti, Mic dicţionar ortografic, Bucureşti, Editura Academiei R.P.R., 1953, s.v.; idem, Dicţionar ortoepic, 1956; în colectivul de autori, academicienii Al. Rosetti, Emil Petrovici şi Al. Graur). Ediţiile următoare (II – 1965; III – 1971; IV – 1983; V – 1995, în vigoare şi în 2021) reproduc tabloul cu cele trei forme („m. drag, f. dragă; pl. dragi”), adăugând câteva nuanţe: „drag, adj., pl. dragi, f. dragă, pl. dragi” (1983) şi „dragă (aparat), pl. drage” (1995).
Dar dicţionarele ortografice?
Cel din 1982 (Academia R.S.R., Institutul de Lingvistică al Universităţii din Bucureşti, Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române – DOOM1, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R.; redactor responsabil, Mioara Avram) redistribuie formele, fără a se abate de la norma din 1953: „drag adj. m., pl. dragi, art. dragii; f. dragă, g.-d. art. dragii, pl. dragi, art. dragile”. DOOM2 (2005), în vigoare şi în 2021, este mai explicit: „drag adj. m., voc. neart. drag, dragă (prieten drag, dragă prietene, frate dragă), pl. dragi, art. dragii; f. dragă, g.-d. art. dragii (~ mele fiice), pl. dragi, art. dragile (~ mele fiice)”. (Să fie de vină tilda, care înlocuieşte cuvântul dragile, în deruta dragi – *drage?)
Coordonatoarea ediţiei a doua a DOOM-ului, Ioana Vintilă-Rădulescu, a publicat propriul dicţionar, în care discută subiectul dragi – *drage cu accente didactice, după principiul aşa da, aşa nu: „dragile [nu: dragele] (dragile mele prietene)”; G.-D. „dragii [nu: dragei] (dragii mele prietene)”; V. „dragilor (dragilor mei prieteni, dragilor [nu: dragelor] mele prietene)” (Dicţionar normativ al limbii române – DIN – ortografic, ortoepic, morfologic şi practic, Bucureşti, Editura „Corint”, 2009; flexiunea adjectivului drag este aşezată într-un tabel explicit – pp. 259-260).
Cum este tratat subiectul dincolo de Prut?
Într-un „Dicţionar ortografic al limbii române” (DOR), apărut în 2002 la Editura „Litera Internaţional” (Bucureşti-Chişinău), este copiată descrierea din DEX-ul nostru: „dragă, s.f., g.-d art. dragei; pl. drage”. Vina pare a fi a editorului, care nu a convocat un lingvist să supervizeze conţinutul dicţionarului.
