Revenire
Nu am bănuit că va fi nevoie de continuarea discuției pe tema de mai sus, dar faptul că se scrie și se discută despre o chestiune de ortografie nu poate decât să-i bucure pe lingviști. Aceștia sunt însă datori să intervină și să ofere în primul rând conținutul normei academice în vigoare și apoi să imagineze o soluție pentru ca aceasta să fie logic însușită. În urmă cu cinci ani (11 nov. 2016), am încercat o mică analiză a cazului, cu prezentarea cauzelor comiterii acestui gen de greșeli, propunând și o cale de prevenire a erorii de natură morfologică. (În ultimele zile, textul a ajuns să fie cel mai citit articol de pe site-ul cotidianului „Deșteptarea”.)
Scuze filologice
Susținătorii formei cu e (dragei mele) se apără cu DEX-ul, iar argumentul este, să recunoaștem, destul de puternic. Se nesocotește însă un adevăr pe care școala și mass-media ar trebui să-l facă mai cunoscut decât este acum: când nu stăpânim sensul unui cuvânt, consultăm Dicționarul explicativ al limbii române sau orice alt dicționar „român-român”, fie și unul școlar pentru clasele mici. Dacă însă vrem să știm care este forma corectă a unui cuvânt scris (cerință ortografică) sau rostit (cerință ortoepică), vom apela la lucrările normative editate de Academia Română, prin Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”. Acestea sunt două: „Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române”, ediția a II-a (DOOM2, 2005) şi „Îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuație”, ediția a V-a (IOOPV, 1995).
DEX-ul, restanțier
Mai întâi să reproducem cuvântul-titlu din DEX 2016: „drag, -ă, dragi, -e, adj., s.m. și f., s.n.” Așadar forma incriminată este recunoscută de cea mai populară lucrare lexicografică de la noi, apărută sub egida Academiei Române. Am consultat și edițiile anterioare ale DEX-ului (1975 – ed. I, 1996, 2009, 2012), în care apare aceeași serie. „Ediția revăzută și adăugită” (cum scrie pe cotor) din anul 2016 conține în prefață următoarea precizare: „Această nouă ediție a II-a, revăzută și adăugită, reprezintă punerea de acord a ediției anterioare a DEX-ului publicată la Editura Univers Enciclopedic, București, 1996, cu normele ortografice, ortoepice și de punctuație din ediția a II-a a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM2), apărută la aceeași editură în anul 2005” (p. X). Trecem peste faptul că DOOM-ul nu se ocupă de punctuație (cine vrea să știe unde se pune și unde nu se pune virgula are la îndemână IOOP-ul, unde P este abrevierea de la „Punctuație”), dar punerea de acord nu a fost realizată integral. (E drept, volumul de muncă a fost uriaș, confruntările între DEX și DOOM priveau chestiuni de maximă finețe, mergând până la unitatea minimală – litera –, încât colectivul de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” a înregistrat în activitatea de revizuire și minusuri.)
