Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că imunizarea personalului din învăţământ va fi realizată cu ajutorul echipelor mobile, arătând că o decizie în acest sens va fi luată la sfârşitul acestei săptămâni.
„Încercăm să punem în practică vaccinarea cu prioritate a personalului din învăţământ, ceea ce include tot personalul din creşe, din grădiniţe şi cadrele didactice din şcoala primară, gimnazială, licee şi cadrele didactice din sistemul universitar. Această etapă va fi realizată cu ajutorul echipelor mobile de vaccinare. Este un scenariu care încă nu este definitivat. Foarte probabil, locaţia în care se va efectua vaccinarea cu echipe mobile este în casa corpului didactic din fiecare judeţ, unde se asigură vaccinarea personalului din sistemul de învăţământ preuniversitar şi, respectiv, în centre de vaccinare organizate în cadrul universităţilor, spaţii aferente universităţilor în judeţele în care avem aceste universităţi în activitate”, a spus Valeriu Gheorghiţă.
Acesta a precizat că decizia va fi luată la sfârşitul acestei săptămâni, în baza datelor care urmează să fie centralizate de la Ministerul Educaţiei. „Noi aşa credem, că la 1 martie vom fi în măsură să începem vaccinarea cu prioritate a personalului din învăţământ”, a mai precizat dr. Valeriu Gheorghiţă. Potrivit acestuia, până în prezent, s-au vaccinat în jur de 30.000 de cadre din învăţământ, iar peste 120.000 sunt programate.
Preşedintele CNCAV a arătat că se are în vedere şi atribuirea cu prioritate de vaccinuri în judeţele cu creştere mare a ratei de incidenţei de cazuri de infectare cu SARV-CoV-2. „Strategia naţională de vaccinare împotriva COVID-19 prevede, printre alte criterii medicale, şi criteriul epidemiologic care ne permite alocarea cu prioritate a vaccinurilor în judeţele care înregistrează o creştere disproporţionat de mare a ratei de incidenţă cumulată a cazurilor de COVID-19 faţă de media naţională. Urmează să se definească acest prag de incidenţă de la care luăm în calcul atribuirea cu prioritate a acestor vaccinuri, să definim perioada pentru care trebuie să înregistrăm această creştere, moment în care se declanşează un mecanism prin care vor fi organizate centre de vaccinare sau vor fi deschise noi linii de vaccinare în judeţul respectiv, pentru a creşte şi a accelera campania de vaccinare în judeţele afectate”, a explicat Valeriu Gheorghiţă. (sursa: AGERPRES)
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.