26 decembrie 2024

„Dr. Quinn” divorțează după 20 de ani de căsnicie

Actrița Jane Seymour a înaintat în instanță solicitarea de divorț de regizorul James Keach cu care este căsătorită de 20 de ani, conform TMZ.com.

Vedeta din ” Dr. Quinn, Medicine Woman” a precizat că nu mai locuiește alături de James Keach încă din luna aprilie, iar prin solicitarea de divorț depusă în instanță la 25 octombrie dorește să oficializeze faptul că este o femeie liberă.



Actrița în vârstă de 62 de ani, care are doi gemeni de 17 ani din relația cu Keach, a solicitat împărțirea custodiei asupra copiilor. Conform TMZ.com, ea nu a solicitat nicio formă de pensie sau alocație financiară din partea soțului său.

„Evident că despărțirea este foarte grea, dar s-a întâmplat mai demult și am ales să fim discreți cu privire la viața noastră personală (…) Asta este viața, se mai întâmplă și astfel de lucruri și trebuie ca amândoi să ne adaptăm la schimbare și să ne ridicăm la nivelul acestei provocări pentru a rămâne niște părinți buni dar și niște buni prieteni”, a declarat actrița.AGERPRES



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img