Dr. Oana Secară, medic oneștean, președinte al CA de la Spitalul Județean Bacău, a intrat în atenția presei prin declarațiile sale care au contrazis tezele oficiale referitoare la Coronavirus. Pentru declarațiile sale, prefectul de Bacău a sugerat că ar trebui demisă. Mulți alții, însă, îi admiră curajul de a vorbi deschis despre o problemă medicală transformată de autorități în dogmă.
„TOATĂ POPULAȚIA va avea contact cu virusul mai devreme sau mai târziu„
– Sunteți unul dintre puținii medici care contrazic teza oficială cu privire la Coronavirus. Ce v-a făcut să ieșiți din rând, să criticați modul de acțiune al autorităților?
– Atitudinea mea nu are legatură cu o critică la adresa unor persoane sau partide politice aflate în poziția de decizie. Chiar aș putea spune că sunt una dintre persoanele care doresc, în mod sincer, ca factorii de decizie să facă cele mai bune politici de sănătate, politici care să fie gândite și fundamentate în prealabil de către medici. De aceea sunt tranșantă și spun direct ceea ce consider că este greșit din punct de vedere medical. Ceea ce m-a facut să afirm că deciziile luate începând cu luna iulie 2020 au fost eronate, a fost ADEVĂRUL MEDICAL ignorat sau eludat în mod sistematic.
În primele 2-3 luni de la debutul contextului epidemiologic, nu aveam informații direct de la pacienții noștri. Aveam doar niște date provenite din diverse surse, evident neserioase, dintr-un mediu din care frecvent parvin dezinformări, care de multe ori frizau ridicolul și nu puteau fi luate în considerare de profesioniști. Așadar, am presupus că autoritățile erau sub presiunea necunoscutului și au luat măsuri în exces, având însă, pentru ele, o explicație plauzibilă și o intenție bună. Dar din momentul în care am început să avem sub observație pacienți confirmați, am înțeles relativ repede cum stau lucrurile legat de această viroză:
- Am înțeles cum se transmite (adică verigă cu verigă, de la persoanele cele mai apropiate, în spații mici, închise, relativ lipsite de curenți de aer, în care se concentrează particulele virale, iar persoanele nu se protejează);
- Am înțeles cum NU se transmite (adică NU se transmite în spații deschise, și NU se transmite în spații în care cubajul și respectiv aerisirea nu permit concentrarea suficientă a particulelor virale în aerul respirat);
- Am înțeles de ce NU se poate OPRI transmiterea indiferent de măsurile restrictive aplicate (pentru că virusul mereu va fi contractat de la cei apropiați, de care nu ne ferim niciodată);
- Am înțeles că TOATĂ POPULAȚIA va avea contact cu virusul mai devreme sau mai târziu (contact cunoscut sau necunoscut), indiferent dacă va manifesta sau nu o formă simptomatică de boală, indiferent dacă acest contact va fi confirmat sau nu printr-un test pozitiv, indiferent dacă va fi acum sau peste două sezoane. Am înțeles că este o boală care NU poate fi eradicată;
- Am înțeles că ÎNCETINIREA transmiterii prin măsuri restrictive este posibilă într-o măsură relativ redusă și ARE UN PREȚ URIAȘ, având un impact devasatator asupra economiei, învățământului și, în general, asupra tuturor sectoarele de activitate ale societății, inclusiv asupra sănătății (și aici referirea este la tratarea celorlalte afecțiuni);
- Am înțeles că nu se poate ca un singur spital dintr-un județ să se ocupe de acești pacienți, pentru ca apoi să ne plângem că suntem depășiți de numărul de pacienți și să continuăm cu restricțiile pe motiv că nu dorim să aglomerăm acest unic spital din județ. Am înțeles că nu este corectă împărțirea în spitale COVID și NONCOVID și că toate spitalele și toți medicii trebuie să se implice, să își facă datoria față de pacienți, indiferent de testul pozitiv sau negativ (cu circuite corespunzătoare, cu proceduri și echipamente de protecție);
- Am înțeles că statisticile bazate pe persoane asimptomatice NU ne ajută în previziuni și politici de sănătate, că nu este corect să declarăm focare, epidemii și pandemii pe baza asimptomaticilor (pe aceștia putem cel mult să îi izolăm o perioadă, de preferință maxim o săptămână);
- Am înțeles că certificatele de deces NU trebuie completate conform unei legi copiate din legislația altor state, ci conform deontologiei medicale și că numai medicul curant poate decide care a fost cauza decesului unui pacient. În consecință trebuie oprită supraraportarea;
- Am înțeles că testul RT- PCR este o metodă indirectă și că, fiind bazat pe amplificări succesive, are o marjă de eroare semnificativă, motiv pentru care nu ne putem baza doar pe el pentru a considera că cineva este bolnav. În consecință, am ajuns din nou la concluzia veche de când lumea în medicină: trebuie să coroborăm datele clinice cu cele de laborator și cu cele epidemiologice atunci când punem un diagnostic;
În final am analizat mortalitatea în această afecțiune și am constatat că decesele sunt undeva între 3 – 4 la 1000. Adică 997 sau 996 de pacienți din 1000 se vindecă. Și, odată ce am înțeles toate aceste lucruri, mă așteptam și încă mă aștept, mai ales în contextul dezescaladării actuale și al sezonului cald, ca autoritățile să facă gestul intrării în normalitate. Acest demers este imperios necesar, știind că va trebui să gestionăm ulterior și manifestările endemice, adică virusul nu va dispărea.
„Imunitatea dobândită prin boală este net superioară celei dobândite prin vaccin„
– Ce anume reproșați autorităților în ceea ce privește intervenția împotriva COVID?
– Practic, ceea ce fac eu este să trag un semnal de alarmă cu privire la aceste adevăruri medicale eludate sau ignorate, fapt care duce la politici de sănătate ineficiente, pe de o parte, și dezastruoase pe alte planuri, pe de altă parte. Adică, în rezumat, în loc de reproșuri, folosesc doar argumente tehnice și deloc emoționale prin care doresc să conving autoritățile că trebuie să ia în calcul realitățile incontestabile și să se replieze înainte de a fi prea târziu.
- Explic de ce este deja ceasul al doisprezecelea în ceea ce privește renunțarea la măsurile restrictive fără sens și eficiență, dar distructive pe alte planuri.
- Explic de ce este lipsită de sens noua măsură a segregării populației pe principiul pașaportului verde. Nici vaccinul și nici testul negativ NU garantează că persoana nu este bolnavă sau transmițătoare de virus. Pe de altă parte, lipsa anticorpilor NU arată că persoana este lipsită de imunitate la boală. Dovada trecerii prin boală nu poate fi adusă de cei care au avut boala dar nu s-au testat, iar aceștia sunt cel puțin de 4 ori mai mulți decât cei care au fost înregistrați în platforma de confirmați. Prin urmare această măsură este un act de discriminare fără bază științifică.
- De asemenea, explic de ce o lege a vaccinării obligatorii care a trecut de Senat NU poate trece de Camera Deputaților, pentru că nu are argumente științifice la bază (deoarece vaccinații fac boala și o transmit, deci se protejează doar pe sine, nu și societatea; nu asigură oprirea fenomenului morbid, ci, cel mult se protejează pe ei de forme grave de boală – dacă acest lucru va fi dovedit la proba timpului). Vaccinarea trebuie să fie deci o decizie personală după o analiză avantaje-dezavantaje făcută cu medicul curant/de familie.
- Explic la ce ne putem aștepta când folosim tehnica ARNm pentru prevenție, trec în revistă date pe care le avem, dar și date pe care încă le așteptăm pe termen mediu și lung. Explic faptul că există studii care dovedesc diferite aspecte legate de riscuri și beneficii, pentru că vaccinul este încă în studiu clinic. Atrag atenția că reacțiile adverse imediate postvaccinale sunt subraportate și, de asemenea, numărul vaccinaților care fac boala între doze sau după a doua doză este subevaluat. Or, un studiu clinic serios nu se face astfel. Faptul că vorbesc de posibilitatea revers transcrierii ARNm prin activitatea retrotranspozonilor LINE1 nu este de blamat, pentru că acestea sunt studii mult anterioare crizei, așadar dezinteresate. Deci trebuie luată în considerare posibilitatea modificării genomului uman, imunodeficiența, chiar dacă probabilitatea este mică, precum și bolile autoimune și neurodegenerative pe termen mediu și lung.
- Mai spun că în ceea ce privește un vaccin care va fi autorizat abia în 2023, strategia corecta NU implică nici publicitatea, nici alte maniere de promovare, ci analiza atentă a fiecărui caz în parte, cu particularitățile sale, cu consult și investigații paraclinice prealabile acolo unde se impune și abia apoi, impreuna cu medicul curant/medicul de familie, să se ia de către pacient decizia cu privire la vaccinare. Să punem în balanță faptul că încă nu cunoaștem efectele adverse pe termen mediu și lung, cu beneficiile raportate strict la persoana în cauză.
- Explic de ce imunitatea dobândită prin boală este de lungă durată, dacă virusul nu se modifică esențial (și că organismul îl va recunoaște întotdeauna și va beneficia chiar de mecanisme de apărare încrucișate, în cazul în care virusul dezvoltă, după mai multe variante antigenice, o nouă tulpină). Explic de ce imunitatea dobândită prin boală este net superioară celei dobândite prin vaccin. Explic de ce titrul de anticorpi nu este esențial în cazul persoanelor care au trecut prin boală, pentru că sistemul imun recunoaște virusul și în termen scurt (neglijabil) secretă toți anticorpii necesari (deci nu au timp simptomele grave să apară).
- Explic de ce nu are rost vaccinarea în masă a tinerilor și copiiilor. Chiar vaccinați fiind, tot vor face boala și o vor transmite. Deci NU oprim transmiterea. Această categorie populatională, oricum, este cea care dezvoltă forme ușoare de boală, deci nici argumentul evitării formelor critice nu stă în picioare. Atunci, de ce ne-am asuma riscul unor reacții adverse pe termen mediu și lung, reacții pe care nu le cunoaștem încă, dacă nu avem beneficii? Una este o boală autoimună, ca efect advers postvaccinal pe termen mediu, la o persoană de 85 de ani, care va trebui să suporte acest neajuns 10 ani. Dar se salvează de o formă critică de viroză, poate. Alta este însă să dezvolte cineva o astfel de boală la 15 ani , când poate in față mai sunt 80 de ani de viață. Așa trebuie gândită vaccinarea.
„Toate vaccinurile contra virusurilor ARN versatile au fost o dezamăgire”
– Din punct de vedere medical aceste praguri stabilite de autorități – 1, 3, 7 la mie pentru impunerea unor restricții au vreo justificare? Cum au fost alese aceste cifre?
– Pragurile utilizate pentru introducerea măsurilor restrictive sunt probabil, ca și alte strategii, copiate din politici de sănătate străine. Dar se vede clar că au fost utilizate numai pentru introducerea măsurilor și nu au fost luate în calcul la relaxarea acestora. Ceea ce este arbitrar și nejustificat, desigur.
– Ați simțit că declarațiile dvs. vă provoacă neplăceri?
– E adevărat că în spațiul public au existat o serie de exprimări nepotrivite cu privire la spusele mele, dar nu există argument valid medical care să contrazică ceea ce spun. Ceea ce spun eu nu sunt postulate de ultimă oră, ci vechi adevăruri medicale. S-a spus, de exemplu: „Cum poate să spună că virusul gripal se aseamănă cu noul coronavirus?” Evident, eu nu am făcut referire la glicoproteinele din structura noului coronavirus, ci la faptul că ambele sunt virusuri de tip ARN și versatile. De aceea, vaccinurile nu pot ține pasul cu variantele antigenice, iar în perspectivă, cu tulpinile care pot apărea. Nu s-a reușit niciodată acest lucru. Toate vaccinurile contra virusurilor ARN versatile au fost o dezamăgire. În plus, este mai ușor de anticipat comportamentul și evoluția în timp a virozei, urmărind evoluția gripei, care are tot transmitere respiratorie. Vom înțelege de ce nu va dispărea acest virus și de ce manifestările epidemice vor fi urmate de manifestări endemice, ca în cazul gripei. Sezonier. Trebuie să ne schimbăm, pe cale de consecință, abordarea, pentru că vor mai exista cazuri în diferite sezoane.
„Împărțirea spitalelor în COVID și NONCOVID a fost o greșeală”
– Noi am calculat pe baza datelor statistice că, anul trecut, la fiecare mort declarat de COVID i-au corespuns alți doi decedați care au murit deoarece nu au primit tratamentul necesar din cauza restricțiilor și a închiderii spitalelor pentru pacienții non-covid. Considerați că acest calcul este corect?
– Nu mă pot pronunța cu precizie asupra calculului 2 la 1, dar ceea ce vă pot spune sigur este că panica indusă în societate cu privire la viroză a afectat parțial și cadrele sanitare. Au existat, în mod clar, pacienți cu afecțiuni serioase cărora li s-au temporizat anumite tipuri de tratamente pe motiv că erau pozitivi, sau pacienți care nu erau primiți de către spitale NONCOVID fiindcă nu erau în teritoriul arondat lor. Deci această împărțire a spitalelor s-a dovedit o greșeală. De asemenea, cadrele sanitare trebuiau încurajate să lucreze cu acești pacienți, nu să se propage panica în spațiul public prin televiziuni și radio. Să li se spună mereu că virusul NU se transmite așa cum s-a spus la început.
„Restricțiile impuse nu sunt justificate”
– La nivelul actual al îmbolnăvirilor din județ – în jur de 1 la mie, circa 150 de bolnavi în spitale – mai sunt justificate restricțiile (portul măștii în aer liber, circulația interzisă după ora 22, închiderea magazinelor mai devreme)?
– Nici la nivelul actual al ratei incidenței cumulate, nici la nivele mai mari nu s-au justificat aceste măsuri. Niciodată. Fiindcă măsurile trebuie corelate cu MODUL DE TRANSMITERE A VIRUSULUI. Virusul NU se transmite decât de la persoane foarte apropiate, cu care petrecem mult timp în spații închise, mici, și de care, evident, nu ne protejăm. Nu în spații deschise, nu mergând seara la magazin, nu circulând noaptea pe străzi.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.