8 septembrie 2024
EvenimentDouă noi soiuri de cireșe vor fi disponibile pe piață în câțiva...

Două noi soiuri de cireșe vor fi disponibile pe piață în câțiva ani

Facultatea de Horticultură a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași aduce vești promițătoare pentru consumatorii de cireșe. Cătălin Găină, un absolvent al facultății, promoția 2012, în prezent șef de fermă la brandul Panere din Cotnari, județul Iași, testează două noi soiuri de cireșe care ar putea ajunge pe piață în următorii ani.

Cu o suprafață pomicolă de 60 de hectare administrată de Găină prin firma Fructis Trading SRL, tânărul inginer horticol este în plin proces de evaluare a acestor soiuri pentru a le omologa și adapta la condițiile climatice locale. „Avem două soiuri noi, căutate pe piață, momentan sunt în testare. Când le vom avea pe rod în următorii trei, patru ani, vom ieși cu ele pe piață,” a declarat Cătălin Găină.

Pe lângă testarea noilor soiuri, Găină se concentrează și pe modernizarea fermei și optimizarea producției. Cu ajutorul proiectelor europene, ferma a implementat sisteme de irigații și a investit în plantații tinere moderne, ceea ce a dus la rezultate remarcabile atât pe piața internă, cât și pe cea internațională. Soiurile Cordia și Regina, recunoscute pentru productivitatea și rezistența lor, au contribuit semnificativ la succesul exporturilor.

„Pentru cine a utilizat tratamente fitosanitare și irigații, a investit în plantații tinere moderne, anul acesta se anunță cu rezultate. O parte din producția noastră ajunge la export datorită soiurilor pe care le cultivăm. Avem soiurile Cordia și Regina, care sunt căutate nu doar în România, ci și pe piața internațională,” a explicat Găină.

În continuare, echipa de la Panere intenționează să extindă suprafața cultivată cu 15 hectare de noi soiuri târzii, astfel încât să ofere cireșe până la mijlocul lunii august. „Suntem o echipă de oameni care muncesc cot la cot în spatele acestor lădițe de cireșe,” a concluzionat inginerul horticol.



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img