Profesorul universitar Doru Ciucescu, primul scriitor-călător în șapte continente, din literatura română a venit în întâmpinarea cititorilor săi cu două noi apariții editoriale: „Călătorie în… pandemie, prin Africa * Libreville, Accra, Abidjan, Dakar, Bamako” și „Popasuri andine * Chile, Ecuador, Columbia”. Sub egida Editurii Rovimed, din Bacău, cărțile au fost incluse în colecția „Călătorii în șapte continente” și preluate de lanțurile de distribuție „Cărturești”, „Libris” și „Emag”.
În prezent, Doru Ciucescu lucrează la o carte despre Mexic.
Scriitorul a declarat că pandemia i-a blocat noile proiectele turistice, dar că are o rezervă suficientă de țări, peste 70, din care 46 în afara Europei, pentru a mai scrie cel puțin zece cărți cu impresii de călătorie.